Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Planul de ordine și siguranță al Poliției Locale Arad, supus la vot în CLM

În ședința Consiliului Municipal ce va avea loc miercuri , consilierii vor avea de votat și un proiect ce vizează Planul de Ordine și Siguranță Publică al Direcției Generale Poliția Locală Arad.

Planul de ordine și siguranță al Poliției Locale Arad, supus la vot în CLM
Comentează 0

În cursul anului 2022, la nivelul Direcției Generale Poliția Locală Arad au fost întocmite un număr 18.060 procese-verbale (din care 3.858 avertismente) de constatare și sancționare a contravențiilor, în valoare totală de 7.014.564,50 lei. De asemenea, au fost înaintate sesizări către organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea de infracțiuni prevăzute în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În mod semnificativ, în anul 2023, a survenit o creștere de la 702 pentru tot anul 2022 la 2064 în 7 luni din 2023 a numărului de sancțiuni aplicate pentru contravenții ce țin de ordinea și liniștea publică, fapt ce indică atât o implicare mai serioasă a poliției locale în acest domeniu, cât și o posibilă accentuare a problematicii de profil, în unele zone ale orașului (pe fondul problemelor de personal întâmpinate de toate instituțiile cu atribuții în domeniu). Totodată, a crescut numărul de sancțiuni aplicate pentru contravenții la regimul circulației de pe drumurile publice, de la aproximativ 7000 în 12 luni, la cicrca 6000 în 7 luni. Această evoluție a survenit în condițiile unei creșteri, concomitente, a utilizării polițiștilor locali, în asigurarea intervenției diferiților operatori pe carosabil sau zone din proximitatea acestuia.

Planul de Ordine și Siguranță Publică al Direcției Generale Poliția Locală Arad reprezintă parte integrantă a Planului de Ordine și Siguranță Publică al Municipiului Arad și reprezintă documentul operativ de lucru prin care, în baza analizei situației operative existente, se organizează anual, la nivelul Municipiului Arad, asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice, conform Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 92/2011, pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a Planului de Ordine și Siguranță Publică al Direcției Generale Poliția Locală Arad (anexa 4). Direcția Generală Poliția Locală Arad funcționează sub autoritatea Primarului Municipiului Arad și a aparatului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad, având ca obiective fundamentale creșterea siguranței cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și infracționale, a criminalității și a infracționalității stradale.

 


Scrie un comentariu

trimite