Congres Național de „Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială”, în organizarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi a Societăţii Române de Otorinolaringologie şi Chirurgie Cervico-Facială (FOTO/VIDEO)
Peste 700 de medici specialişti din ţară şi străinătate au dezbătut la UVVG cercetările ştiinţifice din ORL
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Societatea Română de Otorinolaringologie şi Chirurgie Cervico-Facială (SORLCCF), în parteneriat cu Clinica Universitară ORL din Arad au organizat, în perioada 06-09 iunie 2018, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, Congresul Național de „Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială”, cu participare internațională.
Deschiderea congresului s-a desfăşurat la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, unde au participat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Iustin Cionca, preşedintele CJA, conf. univ. dr. Şerban Berteşteanu, preşedintele Societăţii Române de Otorinolaringologie şi Chirurgie Cervico-Facială din România, Carmen Lucuţa, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului UVVG – preşedinte al Congresului, cadre didactice, studenţi, masteranzi şi doctoranzi.
În cadrul festivităţii, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG şi conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului UVVG, au transmis mesajul d-lui preşedinte al Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, importanţa Anului Centenar şi contribuţia Corifeilor arădeni la unirea tuturor românilor, care s-a concretizat la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918.
În semn de mare respect faţă de activitatea depusă în specializarea ORL, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG şi conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului UVVG şi preşedinte al Congresului, au acordat Diploma de Excelenţă a UVVG medicilor specialişti în ORL, recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional, membri ai Societăţii Române de Otorinolaringologie şi Chirurgie Cervico-Facială din România.
Congresul Național de „Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială” a cuprins conferinţe, plenare, simpozioane, dezbateri, sesiuni de comunicări axate în principal pe tratamentul afecţiunilor ORL. La lucrări au participat peste 700 de medici specialişti şi cadre universitare din România şi străinătate care au prezentat lucrări ştiinţifice şi postere de specialitate.
Programul congresului a fost amplu şi dens, variat şi provocator, iar conform tradiţiei deja constituite, în preambulul congresului a avut loc și cursul pre-congres.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a subliniat: „Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială a întrunit la Arad peste 700 de specialişti în domeniu din ţară şi străinătate. Am fost deosebit de onoraţi să îi avem alături de noi pe toţi şefii de clinică ORL din ţară şi foarte mulţi din străinătate. Doresc să menţionez participarea doamnei dr. Michels de la Clinica din Tübingen cu care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Consiliul Judeţean şi Universitatea noastră au stabilit deja relaţii de colaborare. Aradul a sărbătorit ORL-ul, iar Universitatea noastră l-a onorat pe domnul doctor Sorin Başchir, preşedintele Senatului nostru Universitar, aducându-i totodată un omagiu şi o mulţumire pentru faptul că a construit un învăţământ medical de excepţie, în specialitatea dânsului, construind o Clinică de ORL în Arad, care a format foarte mulţi medici specialişti, un colectiv extraordinar de bun şi unit cu care ne mândrim”.
Preşedintele Congresului Naţional de „Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială, prof. univ. dr. Sorin Bașchir, președinte al Senatului Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a precizat: „Congresul Societăţii Române de ORL are loc o dată la patru ani în organizarea uneia dintre Universitățile din România. În acest an ne-a revenit onoarea și plăcerea de a organiza acest eveniment la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, împreună cu Societatea Română de ORL și Clinica ORL din Arad. Ca realizări, în România sunt aproximativ 950 de otorinolaringologi, iar noi am avut 730 de înscriși, deci toată floarea ORL-ului din România a fost la Arad. Dintre cei 730 de invitați, am avut 25 de invitați din străinătate, crema ORL-ului din Europa și nu numai, inclusiv preşedintele Societății israeliene de ORL, a celei canadiene, germane, franceze și din Marea Britanie. A fost un eveniment științific de mare valoare în cercetarea ştiinţifică și sunt convins că participanţii au plecat cu impresii frumoase despre noi și despre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Lucrările congresului au avut loc simultan în cinci săli din Campusul Universitar și fiecare din colegi a venit cu ceea ce este nou. Lucrările prezentate vor fi publicate într-un volum ISBN, cotat ISI sub formă electronică. De asemenea, am considerat că este necesar să îi cinstim pe cei care au trudit ani de zile în această specialitate, fiind un gest de apreciere al activității de medic. Sunt oameni deosebiți în specialitatea noastră, cum ar fi George Comșa din Constanța, Stan Cotulbea din Timișora, Marcel Cosgarea de la Cluj, Iulian Bojoc de la Galați. Am încercat să atingem toate zonele țării și să-i apreciem pe cei care au muncit în această specialitate”.
Daniel Albu