Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Peste 24 tone de deşeuri, oprite la Nădlac și Borș

Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul la intrarea în ţară, la două mijloace de transport încărcate cu peste 24 tone de deșeuri, constând în materiale plastice, cauciuc, textile și îmbrăcăminte second-hand.

Peste 24 tone de deşeuri, oprite la Nădlac și Borș
Comentează 0

Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transporturilor.

În data de 29.03.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere ale Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de către doi cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri de materiale plastic, de cauciuc, textile și îmbrăcăminte second-hand, de la diferite societăți comerciale din Olanda și Belgia pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că vehiculele erau încărcate cu 12.700 kg de deșeuri, constând în materiale plastice și de cauciuc, și 12.100 kg textile și îmbrăcăminte second-hand încărcătură pentru care s-au stabilit faptul că nu îndeplinesc condițiile legale de intrare pe teritoriul țării noastre.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.


Scrie un comentariu

trimite