Peste 24 de milioane de euro pentru Arad
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a semnat joi, 15 decembrie 2022, contractele de finanțare pentru cinci dintre obiectivele de investiții propuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Vorbim despre contracte în valoare totală de peste 24 de milioane de euro.
Patru dintre contracte prevăd reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a 13 blocuri de locuințe și a două unități de învățământ din municipiu: Școala Gimnazială „Caius Iacob”, respectiv Colegiul Național „Vasile Goldiș”. Cel de-al cincilea contract semnat de edilul Bibarț la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este cel de finanțare a achiziției de 6 garnituri de tramvai dublu articulate.
„În acest moment putem vorbi cu certitudine despre reabilitarea termică a nu mai puțin de 13 blocuri de locuințe și a două unități de învățământ din municipiu. Nu în ultimul rând putem anunța obținerea celor 13 milioane de euro, ce vor fi investiți în modernizarea și sporirea flotei de tramvaie, prin achiziționarea a încă 6 tramvaie dublu articulate. Sunt contracte ce vor contribui, alături de cele semnate deja, la dezvoltarea orașului, pentru creșterea calității vieții arădenilor, #pentruARAD”, a declarat primarul Călin Bibarț.