Péró Tamás anunță noi investiții la Liceul Special „Sfânta Maria”
Péró Tamás, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, dorește îmbunătățirea condițiilor la instituțiile de învățământ special, aflate în subordinea CJA. Vicepreședintele Péró Tamás a vizitat Liceul Special „Sfânta Maria” Arad și s a consultat cu conducerea școlii pentru a identifica nevoile instituției în anul 2025.

„Este un domeniu sensibil unde grija și atenția sunt primordiale dar, în același timp, sunt necesare condiții cât mai bune pentru desfășurarea activităților. La Liceul Special «Sfânta Maria» am stat de vorba cu doamna director Maria Porușnicu pentru a vedea ce îmbunătățiri putem să aducem în acest an, care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă instituția. Principalele ținte sunt modernizarea etajului întâi al clădirii și blocul alimentar. Am prevăzut în bugetul Consiliului Județean fondurile necesare, astfel încât în vacanța de vară să modernizăm atât blocul alimentar, cât și etajul întâi al clădirii Liceului”, a declarat Péró Tamás.
Prof. Maria Porușnicu, directorul Liceului Special „Sfânta Maria” a subliniat că aceste investiții sunt necesare, pentru siguranța și confortul elevilor. „Blocul alimentar trebuie modernizat. Din 2008 nu s-a mai investit în blocul alimentar. Cerințele nu sunt mari: gresie, faianță, alte reparații de interior. De asemenea, la etajul întâi, unde funcționează clasele din ciclul primar și cabinetele. Și aici sunt necesare aceleași intervenții de interior, inclusiv schimbarea ușilor, care sunt din lemn. Cred că în această vară putem să realizăm tot ceea ce ne-am propus”, a subliniat Maria Porușnicu.