Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ziua Sindromului Down la Arad - 2025

Ziua Sindromului Down la Arad - 2025
Comentează
În fiecare an în 21 martie (adică 3 cromozomi la perechea 21) mai facem un pas pe drumul conștientizării, acceptării și incluziunii. În acest an am ales să valorizăm abilitățile artistice ale persoanelor cu sindrom down (și nu doar ale lor) prin punerea în scenă a piesei de teatru ZBOR, concept Dor Sorin și Nuti Dorobantu . Pe scena din Sala festivă a Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal" Arad. PEDA este instituția de învățământ unde suntem primiți cu brațele deschise oricând și pentru orice idee de proiect care ne-ar trece prin gând. Le suntem recunoscători domnilor directori și domnilor profesori pentru deschidere,  sprijin și pentru felul în care modelează elevii.
Așadar, astăzi, de Ziua Sindromului Down am... muncit cu emoțiile noastre și ale celor prezenți în sală. Ce bucurie mai mare să ne cuprindă decât aceea dată de imaginea unei săli pline care a vibrat la fiecare interpretare sau mesaj? Am avut elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal, de toate vârstele, frumoși, atenți, receptivi, curioși, deschiși, elevi care au ieșit din sala festivă mai bogați decât au intrat. Atunci când ochii vorbesc luminându-se știm că am atins corzi sensibile ale sufletelor. Așa a fost azi la PEDA. Piesa s-a terminat și elevii au rămas într-o tăcere care... spunea multe. Mai vrem astfel de trăiri. Suntem recunoscători doamnei profesor Valeria Peștean care s-a implicat total în organizarea evenimentului. Mulțumim tuturor celor prezenți. Mulțumim domnilor directori, profesor Sorin Haiduc, profesor Larisa Chițu, profesor Ana Maria Popa.
Am fost onorați de prezența printre noi a domnului Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, care ne-a bucurat, ascultat, apreciat și valorizat.
Integra Arad este membru fondator al Federației Sindrom Down din România FSDR. Încadrăm acest eveniment pe harta evenimentelor care se organizează în toată țara pentru a celebra persoanele cu sindrom down care au venit în lume ca să o facă mai bună, mai pură, mai iubitoare, mai frumoasă. 
Și, da, a fost vorba și despre șosetele desperecheate pe care le-au purtat și actorii și spectatorii. Ce zi minunată!
Fotografii și filmări fac ca nimeni alții, prietenii noștri Marietta Igna Moisescu și Mircea Moisescu. Tare le mulțumim. 
#FiiSocksy
Special Olympics Romania 
#ZBOR
#ZiuaSindromuluiDownLaArad

Galerie foto (16)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite