(FOTO) Patrula școlară în acțiune!
În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 12.00-13.00, polițiștii Serviciului Rutier au fost prezenți la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din municipiul Arad, unde au desfăşurat activităţi de instruire cu elevii care vor face parte din patrula școlară de circulaţie.

Pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci, inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea pietonilor în siguranță, pe trecerea de pietoni din apropierea școlii.
Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o activitate de educaţie rutieră prin care elevii, în condiţii reale de trafic, pun în aplicare cunoștințele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.
Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.
Aceste activități urmează a fi desfășurate și în alte unități de învățământ.