(VIDEO) Trei percheziții domiciliare și razie de amploare desfășurate, astăzi, în Arad
În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Arad desfășoară o razie în municipiul Arad, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal, context în care sunt puse în executare și trei mandate de percheziție domiciliară.
Polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, și de la alte structuri, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, acționează pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, precum și pentru depistarea participanților la traficul rutier, care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii pun în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și furt, în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș.
„Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop, administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, spun reprezentanții IPJ Arad.
Acțiunea de astăzi face parte dintr-o serie de măsuri continue, luate de Poliția Română, pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.