Patru proiecte în valoare de şase milioane de euro pentru dezvoltarea comunei Vinga (FOTO)
Vinga se numără printre cele mai ambițioase comune din județul Arad în ceea ce privește numărul de proiecte pe care le are, unele în derulare, altele în prag de începere a lucrărilor. Şase milioane de euro reprezintă valoarea a patru proiecte importante pentru comună, trei cu finanțare europeană și unul din fonduri guvernamentale.
„Apreciez foarte mult primarii care folosesc toate disponibilitățile pentru a atrage bani din diferite surse de finanțare, pentru a dezvolta comunitatea, iar Ioan Negrei este unul dintre acești primari destoinici. În măsura posibilităților, încercăm și noi, cei de la Consiliul Județean, să sprijinim aceste proiecte. La Vinga, am contribuit cu o sumă importantă, în acest an, 400 de mii de lei, pentru reamenajarea parcului central și dotarea acestuia cu locuri de joacă, lucrarea fiind în derulare”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. De asemenea, Consiliul Județean a mai alocat 100.000 de lei comunei Vinga pentru realizarea de branșamente la canalizare în centrul de comună.
Administrația locală a câștigat trei proiecte, prin cea mai importantă sursă de finanțare actuală: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Două dintre acestea reprezintă construirea a piste de biciclete, una în intravilanul localității Vinga, cu o lungime de circa trei kilometri, iar cea de a doua va lega centrul de comună de satele aparținătoare, Mănăștur și Mailat, pe o distanță de opt kilometri. Valoarea celor două proiecte este de 1,9 respectiv 4,2 milioane de lei, cu mențiunea că în cadrul primului proiect sunt prevăzute și două stații de încărcare electrice. Termenul de finalizare pentru fiecare dintre cele două proiecte este de 12 luni. Cel de-al treilea proiect câștigat prin PNRR se referă la un centru de colectare cu acord voluntar, un proiect în valoare de 3,8 milioane de lei, termenul de finalizare fiind de doi ani. Sumele menționate sunt fără TVA.
Un alt proiect important, derulat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare de peste 20 de milioane de lei, este modernizarea a 10,3 kilometri de străzi în localitatea Vinga.
„Încercăm să valorificăm toate resursele financiare pe care le putem obține. Am depus proiecte cu finanțare europeană și guvernamentală, la care se adaugă sprijinul Consiliului Județean și bugetul propriu. Cea mai mare atenție o avem pentru proiectele accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență deoarece nu doresc să riscăm să pierdem fondurile europene, durata finalizării fiind destul de scurtă”, a afirmat Ioan Negrei, primarul comunei Vinga.
În prezent, se află în lucru alte trei proiecte importante: extinderea canalizării în Vinga, pe o lungime totală de 24 de kilometri, Modernizarea parcului din fața Bisericii „Sfânta Treime” (inclusiv loc de joacă pentru copii), respectiv construirea unei baze sportive multifuncționale, în vecinătatea parcului central. Finanțarea acestor proiecte este variată: canalizarea – AFIR + PNDL, parcul – bugetul comunei + fonduri Consiliul Județean, baza sportivă – prin Compania Națională de Investiții.
Pentru viitor, Vinga dorește să mai acceseze fonduri pentru încă două proiecte importante, cel mai probabil tot prin Compania Națională de Investiții: o creșă și o sală de sport (cu circa 180 de locuri).