Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Patru civili, uciși în lupte între armata turcă și rebeli kurzi

Patru civili, uciși în lupte între armata turcă și rebeli kurzi
Comentează 0

Patru civili și-au pierdut viața după ce au fost prinși în schimburi de focuri între forțe turce de securitate și rebeli kurzi în sud-estul Turciei, majoritar kurd, au făcut cunoscut sâmbătă serviciile de securitate, potrivit AFP.

Un șofer de ambulanță a fost ucis pe loc la Beytussebap, un district din provincia Sirnak, iar trei civili răniți de obuze au decedat la spital, au precizat aceste surse, potrivit Agerpres.

Violențele au izbucnit vineri când luptători ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au lansat atacuri simultane contra unor centre de comandament ale jandarmeriei și poliției la Beytussebap.

Cu o zi înainte, doi soldați turci și 34 de rebeli kurzi au fost uciși în această regiune.

Pe de altă parte, armata turcă a informat sâmbătă că aviația sa a bombardat adăposturi și depozite ale PKK din regiunea Gara, în nordul Irakului.

După doi ani și jumătate de armistițiu, ciocniri sângeroase au loc din nou, din luna iulie, între forțele turce de securitate și rebelii kurzi. Atacurile PKK și operațiunile militare turce de represalii se succed într-un ritm zilnic.

Potrivit unui bilanț întocmit de presa favorabilă guvernului de la Ankara, aproape 150 de soldați și polițiști și circa 1.100 de rebeli PKK și-au pierdut viața de la sfârșitul lui iulie.

Conflictul kurd a făcut peste 40.000 de morți cu începere din 1984, mai scrie AFP.

Sursa: realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite