Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Parteneriat pentru organizarea Concursului de Cultură și Educație Financiar-Contabilă

Consiliul Județean Arad este și anul asta acesta partenerul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și al Inspectoratului Școlar Județean Arad în organizarea Concursului de Cultură și Educație Financiar-Contabilă (ediția a doua), competiție adresată elevilor de liceu. 

Parteneriat pentru organizarea Concursului de Cultură și Educație Financiar-Contabilă
Comentează 0

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, s-a întâlnit astăzi cu noul președinte CECCAR – filiala Arad, Adrian Ciuce, și cu Nicolae Micle, directorul executiv al filialei.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, sunt partenerul CECCAR în semn de respect pentru profesia contabilă, reprezentanții acesteia în județ și contribuția adusă la dezvoltarea economică a județului. Încurajez elevii să participe la acest concurs, o experiență educațională benefică în domeniul financiar-contabil. Îl felicit pe domnul Adrian Ciuce pentru alegerea în funcția de președinte și îi doresc succes”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Faza județeană a competiției, desfășurată cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, este programată să se desfășoare la data de 19 aprilie, la Liceul Economic Arad. Concursul va continua cu etapa națională, la care se califică primii doi clasați la faza județeană.

Competiția se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională tehnician în activități economice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ.

La prima ediție, desfășurată anul trecut, au participat peste 450 de elevi din majoritatea județelor țării.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite