Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Parteneriat între Primărie, Poliția Locală și taximetriști; ce urmăresc autoritățile locale

Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală  Arad (DGPLA) vine în întâmpinarea problemelor semnalate de către taximetriștii autohtoni reprezentați de Camera Taximetriștilor Arad, Asociația Banat-Crișana Taxi Arad precum și Taxi Verbiță. 

 Parteneriat între Primărie, Poliția Locală și taximetriști; ce urmăresc autoritățile locale
Comentează 1

Câte cinci  reprezentanți ai fiecărei entități vor comunica direct cu dispeceratul Poliției Locale, la un număr de telefon mobil dedicat. „La acest număr de telefon vor putea fi semnalate atât probleme cu care se confruntă taximetriștii, de genul taximetrie pirat sau locuri de parcare ocupate abuziv, dar evident orice altă problemă sesizată la nivelul orașului. Sunt convins că Poliția Locală va încerca să fie un partener loial firmelor de taximetrie. Demarăm acest proiect pilot acum, vedem ce rezultate avem și în funcție de aceasta îl vom extinde și la nivelul altor domenii cu alți parteneri. Dacă este fidelizată relația instituțională cred că funcționează un pic mai bine”, a detaliat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

„Modalitatea de a colaborare propusă a fost ca să-si nominalizeze fiecare asociație și firmă mai mare, cinci persoane reprezentative a căror numere de telefon mobil vor fi preluate de un număr de telefon mobil dedicat, de la Poliția Locală de la dispecerat. În momentul în care sună acolo, se va ști cu exactitate cine sună, se știe că sunt niște persoane reprezentative și foarte credibile. Pot furniza chiar imagini de la fața locului. Vrem să câștigăm viteză de reacție. Aveam foarte multe semnalări false”, a explicat directorul DGPLA, Adrian Toma.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite