Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Parteneriat între Consiliul Județean și Asociația Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii; 55% din bugetul CJA pe 2021, destinat investițiilor

Consiliul Județean Arad a devenit partener al Asociației Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad în demersul de implementare a proiectului „STRATEG AR+ dezvoltare economică sustenabilă pentru viitorul Aradului”.

Parteneriat între Consiliul Județean și Asociația Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii; 55% din bugetul CJA pe 2021, destinat investițiilor
Comentează 0

„Este un parteneriat firesc, pentru că dorim să susținem mediul economic, întreprinderile mici și mijlocii fiind principalul motor al dezvoltării. Vom realiza un Plan de Dezvoltare Locală orientat către sprijinirea mecanismelor de dezvoltare economică și social. Sprijinim economia direct și indirect, iar o dovadă în plus o reprezintă faptul că ne dorim ca 55% din Bugetul Consiliului Județean pe 2021 să fie destinat investițiilor”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Consiliul Județean Arad nu va avea o contribuție financiară în cadrul acestui proiect, dar va sprijini implementarea acestuia printr-o serie de acțiuni/activități, precum: organizarea împreună cu Asociația Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România – Filiala Arad a sesiunilor de informare referitoare la activitatea proiectului; promovarea și diseminarea informațiilor despre proiect; asigurarea implementării politicilor publice promovate în proiect; furnizarea de informații necesare pentru elaborarea raportului de activitate pe șase luni de la data finalizării proiectului; asigurarea spațiilor de lucru pentru întâlniri și mobilizarea diferitelor persoane din comunitate (primari de orașe si comune din județ), dar și consilieri județeni, după caz.

Acest proiect va fi depus spre finanțare prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 în cadrul Axei Prioritare 2- Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, respectiv consolidarea capacității ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local, CP14/2021 pentru regiunile mai puțin dezvoltate.

Durata estimată a proiectului este de 12 luni.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite