Parcul Mihai Eminescu, amenajat
Primăria Municipiului Arad a început amenajarea Parcului Mihai Eminescu având în vedere apropierea evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri.
Prin programul de lucrări de întreţinere al municipiului atât aleile cât şi spaţiul verde vor fi refăcute. Lucrările au fost demarate miercuri, 12 septembrie, când s-a început cu înlăturarea asfatului vechi de pe alei.
Se vor reface aleile cu asfalt, mai puţin zona din jurul Crucii Martirilor Unirii care urmează să fie pavată. Gospodărirea Comunală se va ocupa refacerea suprafeţei gazonate prin operaţiuni de însămânţare.
Primăria Municipiului Arad recomandă cetăţenilor să evite această zonă pe durata desfăşurării lucrărilor pentru a se evita producerea unor accidente nedorite.