Panouri solare on&off grid: ce sunt și cum faci alegerea potrivită
Atunci când iei în calcul opțiunea de a investi într-un sistem de panouri solare, apar foarte multe decizii în proces. Cum efortul financiar este unul considerabil, dar sistemul de panouri solare îți va servi ani la rând, este bine să fii informat în legătură cu toate aspectele care țin de noile tehnologii, pentru a fi sigur că faci cea mai bună alegere pentru gospodăria ta.
Prima întrebare pe care trebuie să o clarifici este: sistem solar on grid sau off grid? Clarificăm astăzi aceste concepte, diferențele și avantajele fiecăruia.
Ce este sistemul solar on grid?
On grid înseamnă că sistemul solar este legat la rețeaua publică. În cazul în care sistemul produce sub consumul gospodăriei, diferența va fi luată din rețea pentru a acoperi nevoile gospodăriei.
Ce este sistemul solar off grid?
Sistemul solar off grid nu este legat la rețeaua publică, deci îți asigură independența energetică. Astfel, scapi de contractele cu furnizorii. Dacă ai estimat consumulul tău lunar, bazat pe media consumului anual, și ai instalat suficiente panouri cu acumulatori, atunci gospodăria ta beneficiază de resursele energetice de care are nevoie. În cazul producerii unui surplus, acesta este stocat în baterii și așteaptă a fi consumat la nevoie.
Diferențe între sistemele solare on și off grid
Accesul la electricitate
Cu un sistem on grid, ai acces la electricitate indiferent dacă este soare sau nu afară, pentru că energia va fi preluată din rețea în cazul unui consum generat mai mic decât nevoile gospodăriei.
În cazul sistemului de panouri solare off grid, accesul la electricitate depinde de doi factori: accesul la razele de soare și existența acumulatorilor. În cazul unei zile noroase, razele UV captate vor fi mai reduse, astfel încât și energia generată va fi mai puțină. Dacă nu ai acumulatori care să stocheze surplusul de energie, atunci te vei confrunta cu pene de curent. În lipsa acumulatorilor, care funcționează ca niște baterii, nici pe timpul nopții nu vei avea acces la electricitate. Așadar, acumulatorii sunt esențiali pentru a te bucura de independența energetică.
Ce se întâmplă cu surplusul de energie generat
În cazul sistemelor on grid, surplusul de energie este injectat în rețeaua publică și vei fi răsplătit la factura emisă de furnizor. Astfel, factura de la furnizor se va calcula ca diferență între consumul din rețeaua publică minus energia produsă de panourile solare injectată în rețea. În funcție de numărul de panouri, de randamentul acestora și de surplusul generat, energia provenită din radiațiile UV îți poate acoperi integral consumul din rețeaua publică și te bucuri de facturi 0 sau chiar pe minus.
Pentru sistemele off grid, surplusul este stocat în acumulatori și te poți folosi de el ori de câte ori ai nevoie.
Ce se întâmplă în timpul unei pene de curent
Cu un sistem on grid, pana de curent afectează gospodăria, fiind conectată la rețeaua publică. O soluție în acest sens este să optați pentru o baterie de back-up.
Pentru sistemele off grid, penele de curent sau furtunile nu impactează deloc alimentarea gospodăriei, fiind independente energetic. Acumulatorii utilizează energia stocată pentru a asigura în mod corespunzător consumul normal.
Pentru a fi sigur că alegerea pe care o faci este aliniată cu nevoile locuinței tale, echipa Glasspandoor îți sare în ajutor atât cu partea de consultanță, cât și cu oferte foarte bune la panourile solare on grid!