P(r)oza zilei: Oare de ce  MOARTEA (se) vinde mai bine ca SEXUL ?!

Fusese o noapte de sâmbătă de-a dreptul fulminantă-n Club Mooskea din Aradul Nou, deoarece, de astă-dată, patronul localului, ingeniosul Călin Costea, se întrecuse pe sine însuși reușind să aducă ”în orașul de pe Mureș” două starlete tocmai de la Hustler Düsseldorf.

O gheișă brunetă, mignonă cu ochi oblici, ce stătea în holul de la intrare culcată pe spate, întinsă pe o masă dreptunghiulară, de-ți venea a zzzice că-i așezată pe năsălie și îmbrăcată (dacă mă pot exprima astfel) doar cu un șnur în jurul șoldurilor și pe tot corpul decorată cu bucăți de sashimi (un soi de pește crud). Și o blondă înveșmântată într-un kimono de mătase, care mai mult îi dezvelea formele apetisante, decât i le acoperea și care, agitând un bici de piele în mâna dreaptă, o apăra de cocălari și bombardieri pe gheișă!

În momentul în care am intrat în încăpere, înarmat, la rândul meu, cu aparatul de fotografiat, ca un pistol mitralieră agățat în gât, dominanta blondă m-a somat în cea mai dulce limbă germană (un oximoron, desigur!), să mă prezint cine sunt și ce am de gând să fac eu acolo cu aparatul de fotografiat și când i-am explicat că sunt un cunoscut al clubului și fac poze pentru site-ul arq.ro, un zâmbet drăcesc a înflorit pe fața ei energică și mi-a poruncit răstit să-i predau imediat aparatul și să trec să mănânc sashimi de pe trupul delicat al brunetei, în vreme ce ea o să mă pozeze. Și mi-a atras atenția că ele două vor veni din nou în Mooskea peste două săptămâni și, dacă mă voi eschiva și nu voi posta cumva pe arq.ro fotografiile cu mine culegând sashimi cu buzele de pe sânii și buricul mignonei, o să aibă ea grijă să nu mai calc eu niciodată prin Club Mooskea.

Ce era să fac, să mă pun cu zăluda, care agita spre mine biciul?  Așa că, mai în glumă, mai în serios, am salutat-o și eu militărește pe Domina și i-am răgnit un “Jawohl, mein Führer!” din toți plămânii și am trecut la ”păscut” de sashimi de pe corpul mirific al gheișei, în vreme ce hitlerista mă blița de zor!

Când mi-am terminat treaba blonda mi-a înapoiat aparatul, m-a binecuvântat cu un sărut apăsat pe frunte (și dimineața, când m-am dus acasă, în baie, să mă spăl înainte de culcare, încă se mai vedea rujul roșu al ventuzelor ei imprimat pe fruntea mea, ca un mir al Anticristului!) și mi-a dat voie să intru în sfârșit în club.

Și am tot făcut la poze și am tot filmat până în zori și pe la ora 5,00, când eram deja în camera mea și mă pregăteam să mă dezbrac, tremurând din tot corpul, zăpăcit și surescitat de muzica din boxele date la maxim în discotecă, de luminile stridente, ce-mi înțepaseră neîncetat ochii și de zecile de parfumuri dubioase, ce-mi agresaseră nările, am primit pe telefon un mesaj laconic (SMS) din partea ISU Arad, care anunța presa cum că pe Drumul Național 7 un microbuz se răsturnase în șanț.

Atunci m-am hotărât spontan să merg să văd despre ce o fi vorba, gândindu-mă și că, șofând cu geamul de la mașină deschis, o să-mi mai curăț cât de cât creierul de toți stimulii cu care-l bombardasem în noaptea cu pricina.

Ajuns la locul accidentului am sesizat grozăvia situației și i-am observat pe pompierii de la descarcerare și pe polițiști ocupați până peste cap, ba cu degajarea microbuzului de cei șapte bărbați morți, ba cu măsurătorile necesare pentru a se elucida împrejurările în care s-a întâmplat tragedia.

Dar am mai sesizat și că, prinși de treburi, atât pompierii, cât și poliția rutieră, uitaseră să mai trimită ulterior încă un SMS, în care să anunțe presa că, în urma răsturnării microbuzului, se prăpădiseră mai mulți oameni. Adică, pe înțelesul tuturor, eram singurul jurnalist care știa despre tragedie!

Ca atare, am executat rapid câteva poze și am filmat câteva cadre și apoi m-am oferit să anunț eu imediat atât pompele funebre, cât și firma Consuel Transport. Căci, îndată ce măsurătorile poliției erau făcute și decesul victimelor era constatat, locul accidentului putea fi degajat rapid și dat drumul la circulație pe DN 7. Numai că nu fluiditatea traficului pe șosea mă interesa pe mine la ora aceea, ci faptul de a fi singurul jurnalist, care are poze și filme de la accidentul respectiv.

Și totul a decurs conform planului și, când am văzut că firma de pompe funebre pleacă cu trupurile decedaților și firma Consuel Transport cu microbuzul avariat, am răsuflat ușurat și mi se pare că mi-am făcut și cruce!

Iar peste o oră și jumătate, când am ajuns la redacție, am pus în deschiderea site-ului www.arq.ro ambele știri: atât cea cu fetele de la Hustler Düsseldorf în Club Mooskea, cât și cea cu nenorocirea de pe DN 7 și, normal, pozele și filmele aferente.

Iar la știrea cu nefericiții morți în accident au intrat pe site-ul www.arq.ro de două ori mai mulți cititori, decât la cea cu ”Fetele Hustler”!

Iar colegii de la ”concurență” (hai să scriu că nu-mi mai aduc aminte care ...) nu mi-au mai răspuns la salut vreo două luni de zile ...

P(r)ozeur: Vasile de Zărand