Oamenii de știință au descoperit când va fi DISTRUS Pământul!
O simulare realizată de cercetători de la Universitatea din Colorado arată când se va sfârși viața pe Pământ și ce va ucide cu adevărat omenirea. Simularea a inclus un număr foarte mare de diferiți factori, iar concluzile i-au șocat chiar și pe cercetători: peste 1,5 miliarde de ani viața va dispărea de pe Planeta albastră. Potrivit calculelor oamenilor de știință, deși am fi tentați să credem că viața pe pământ se va sfârși din cauza activităților omului sau a catacismelor cosmice, realitatea va fi alta. Cel care va distruge viața pe pământ va fi cel care azi ne dă viață: soarele!
Oamenii de știință susțin că soarele devine cu 1 grad mai fierbinte la fiecare 110 milioane de ani. Astfel, au stabilit cercetătorii, peste 1,5 miliarde de ani întreaga suprafață a Terrei va fi pârjolită, iar apa se va evapora aproape în totalitate, scrie landia.ro.
Simularea arată că, înainte de acel moment, omenirea va traversa o perioadă extrem de dificilă. Mai exact, în Arctica se va instaura o climă tropicală, iar continentele vor fi lovitede ploi nesfârșite.
Cercetătorii cred că, pe lângă schimbările care vor marca activitatea solară, încălzirea globală pare o parodie ieftină.
sursa: realitatea.net