„O viață cât un centenar” Marta Păcurariu și Firona Puia – de-o vârstă cu România
Campania inițiată de Ministerul Afacerilor Interne, intitulată „O viață cât un centenar”, a continuat, astăzi, cu două vizite memorabile, în localitățile Cuvin și Bîrsa, unde Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, le-a vizitat pe Marta Păcurariu și pe Firona Puia, două doamne de poveste, care au împlinit, anul acesta, 100 de ani.
Pentru secolul de viață prin care au trecut, Prefectul Județului Arad le-a oferit celor două sărbătorite câte un mesaj de felicitare din partea Ministrului Afacerilor Interne, doamna Carmen Dan, însoțit de un tricolor și o insignă cu inscripția „România 100”. De asemenea, doamna Florentina Horgea le-a dăruit sărbătoritelor și câte un tort aniversar, inscripționat cu sigla Anului Centenar.
În locuința sa de la Cuvin, Marta Păcurariu și-a întâmpinat musafirii în fotoliul său preferat, fiindu-i alături fiica, Zenica, de 83 de ani, împreună cu soțul acesteia și nepoata, de 62 de ani. Bucuroasă de oaspeți, Marta Păcurariu și-a uimit oaspeții când, dând cu ochii de drapelul oferit de Ministrul de Interne, a cerut să fie fotografiată imediat cu „steagul meu”, față de care nutrește un imens respect. Între Prefectul Județului și venerabila gazdă s-a înfiripat un dialog savuros, plin cu amintirile doamnei care de un secol a văzut atâtea: „Soțul meu a murit în război, în ’43. L-am așteptat ani de zile să se întoarcă, dar nu s-a întors. Ultimele semne au venit despre el din Stalingrad. După aceea… nimic. Am crescut-o pe Zenica singură și niciodată nu m-am gândit să mă recăsătoresc. Omul meu, dacă a fost dat dispărut și nu am avut ocazia să îl îngrop creștinește, m-am gândit ani în șir că ar putea să revină, să fie iarăși cu noi. Dar… Am rămas văduvă de război. Așa mi se spune…” Momentului trist de aducere aminte i-a urmat unul vesel, Marta Păcurariu dezvăluindu-i Florentinei Horgea secretul senectuții: „Am ajuns la 100 de ani luând zilnic câte o vitamina C și tot la două zile câte un grepfrut. În fiecare dimineață, beau câte o cafeluță. Iar șunca o mănânc prăjită. Doar prăjită. Am muncit mult însă. Zi lumină am muncit fizic, în grădină, cultivând roșii, ardei, vinete, de toate…”
Înainte de plecare, Marta Păcurariu a asigurat-o pe Florentina Horgea că va mânca imediat după masa de prânz din deliciosul tort primit în dar: „Am voie să mănânc dulce, nu am diabet, nu am nimic. Doar auzul m-a lăsat puțin și picioarele. În rest, pot să mănânc cât dulce vreau. Și apoi, mai vreau să trăiesc neapărat încă cinci ani. Măcar cinci ani.” – a încheiat, zâmbind.
De la Cuvin, Prefectul JudețuluiArad, doamna Florentina Horgea, împreună cu șeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, colonelul Claudiu Daniel Burlan și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, lt. col. Cristian Gârbău, dar și cu purtătorii de cuvânt ai IPJ Arad, IJJ Arad, Poliției de Frontieră Arad, respectiv Prefecturii Arad, s-au deplasat la Bîrsa, la locuința Fironei Puia, o altă doamnă care și-a serbat, de Rusalii, împlinirea a 100 de ani de viață.
Puțin emoționată, Firona Puia a găsit, totuși, resorturi pentru a glumi: „Abia aștept să vă vizitez și eu la Prefectură”, i-a spus Florentinei Horgea, care a asigurat-o că va fi considerată, pe bună dreptate, un oaspete de onoare. Femeia le-a povesstit apoi musafirilor săi, copleșită de amintiri și exprimându-și bucuria că o ascultă cineva: „Fiica mea, Jenica, mă mai ascultă, dar are atâta treabă. Mă bucur că vă pot povesti acum, dumneavoastră, despre viața mea plină de greutăți, întristări și lacrimi, dar binecuvântată, slavă Domnului, cu sănătate. Eu m-am născut în Harghita. În timpul războiului am fugit cu fetița mea, care atunci era mică, în munți. A fost tare greu. Fără mâncare, fără siguranță… Bărbatul meu fusese înrolat… Am coborît până la Călan unde am stat mai mulți ani, apoi ne-am adunat aici, la Bîrsa, unde aveam apropiați și iaca, am ajuns la 100 de ani. Am tot lăsat lucruri în urma noastră… Am pierdut atâtea… Am fost o familie foarte modestă, dar unită.”
Fiica Fironei Puia, Jenica, extrem de vivace la cei 78 de ani ai săi, semn că genele moștenite pe linie maternă sunt de excepție, ne-a povestit că nicio mulțumire nu e mai mare decât aceea de a-și vedea mama sănătoasă, la 100 de ani, fără să ia vreun medicament, fără să aibă nevoie de vreo îngrijire specială: „Îi gătesc tot ce-și dorește. Îi plăceau sarmalele cândva, acum însă îi plac ciorbele de verdețuri proaspete. Mă bucur mult că e mama în viață!” La fel se bucură și cei patru nepoți ai Fironei Puia, dar și cei șase strănepoți ai săi.
„Secretul celor 100 de ani? Vi-l spun: Oricâtă durere ați avea, să fiți credincioși și calmi, să o puteți duce. Calmul și liniștea sunt secretele vieții îndelungate” – le-a dezvăluit tuturor celor prezenți Firona Puia.
„Sunt impresionată profund de viețile acestor oameni, ajunși, iată, la un secol de viață. Emoțiile trăite în preajma lor sunt de nedescris. Sunt destine speciale, sunt adevărate lecții de viață, de înțelepciune și de profundă trăire sufletească. Am învățat, împreună cu acești oameni care au împlinit vârsta României, că viața este un dar de preț, pe care trebuie să-l prețuim cu toată ființa. Le urez sărbătoritelor și, deopotrivă, tuturor bunicilor noștri aflați în viață, ani mulți înainte, sănătoși, plini de bucurii, alături de copii, nepoți și strănepoți! Cu siguranță, „O viață cât un Centenar” a fost una dintre acțiunile cele mai dragi mie.” – Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad.