Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O româncă și bebelușul ei au fost găsiți morți în Italia. Pruncul ar fi fost ucis după naștere

O româncă și bebelușul ei au fost găsiți morți în Italia. Descoperirea macabră a fost făcută într-un garaj dintr-un orășel din provincia Brindisi. Tânăra, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită fără suflare, iar, într-o găleată cu apă, era pruncul pe care-l adusese pe lume, fără ajutor. Fetița s-a stins, imediat după naștere. Roxana era din Pucioasa, județul Dâmbovița, iar acasă, în România, era așteptată de cei doi copii de 3, respectiv cinci ani.

O româncă și bebelușul ei au fost găsiți morți în Italia. Pruncul ar fi fost ucis după naștere
Comentează 0

Vestea morții sale a căzut ca un trăznet asupra părinților săi. Bieții oameni nici știau că fiica lor este însărcinată.

Descoperirea șocantă a fost făcută în orășelul Ceglie Messapica, provincia Brindisi. Carabinierii au fost chemați să spargă ușa unui garaj amenajat ca locuință. După ce au reușit să pătrundă înăutru, oamenii legii au avut parte de-o imagine de coșmar.

O femeie era prăbușită la pământ, într-o baltă de sânge. Lângă ea, un bebeluș, tocmai venit pe lume, zăcea într-o găleată plină cu apă. Cordonul ombilical fusese probabil tăiat de mamă cu un cuțit.

Din primele indicii, fetița s-a înecat, în timp ce mama ei a murit, cel mai probabil, în urma complicațiilor și a hemoragiei suferite la naștere.

Proprietarul garajului le-a povestit anchetatorilor că Roxana Mihaela Răpașu ar fi trebuit să părăsească garajul pentru că expira contractul de închiriere.

Vestea morții tinerei a căzut ca un trăznet acasă, la Pucioasa, județul Dâmbovița. Părinții nici nu știau că fiica lor este însărcinată. Aflaseră că, de la Paște, nu mai sta cu soțul ei. În vară a revenit în țară ca să-și vadă cei doi copii de 3, respectiv 5 ani, pe care i-a lăsat în grija bunicilor în România. N-a spus însă nimănui că poartă în pântece al treilea copil.

Roxana lucra de mai bine de șase ani ca menajeră în sudul Italiei. Carabinierii au aflat că tânăra și-a făcut lichidarea vineri și a plecat din casa unei bătrâne în care lucrase în ultima vreme.

Sâmbătă, tânăra și-a sunat pentru ultima oară părinții cărora nu le-a spus nimic că este însărcinată. Devastați de durere, părinții vor să aducă trupul fiicei lor în țară, pentru înmormântare. Din păcate, bieții oameni sunt chinuiți de sărăcie și nu-și permit cheltuielile necesare repatrierii.

Sursa libertatea.ro


Scrie un comentariu

trimite