Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

O femeie în vârstă de 106 ani s-a vindecat de COVID-19. Era vaccinată cu schemă completă

O femeie în vârstă de 106 ani, din Turcia, s-a vindecat de COVID-19, aceasta declarând că a scăpat uşor de boală, deoarece este vaccinată.

O femeie în vârstă de 106 ani s-a vindecat de COVID-19. Era vaccinată cu schemă completă
Comentează 0

Femeia din Trabzon, care are probleme cardiace şi suferă de astm, a mers la spital după ce a început să aibă febră, a facut testul si a ieşit pozitiv. Nuriye Ozkan a fost plasată în carantină la domiciliu, unde s-a şi tratat. După câteva zile, femeia s-a vindecat.

Aceasta s-a vaccinat cu schemă completă, iar acum aşteaptă să facă şi doza a treia.

,,Am 106 ani. Am fost operată la stomac şi pe cord. Sufer şi de astm, de bronşită. Sunt şi în vârstă. M-am simţit rău, m-au dus la spital şi mi s-a făcut testul. Apoi mi-au spus că am această boală. Aveam deja dureri din cauza vârstei. Nu-mi dădusem seama că m-am infectat. Când m-am apucat de spălarea rituală înainte de rugăciune mi-am dat seama că am febră.

Ne-au plasat în carantină acasă. Şi nora mea s-a îmbolnăvit, însă eram toţi vaccinaţi. Am trecut peste boală. Dumnezeu să le dea tuturor sănătate. Toată lumea să fie precaută şi să se vaccineze. Eu dacă nu mă vaccinam poate că acum situaţia mea ar fi fost alta”, a explicat bătrâna.

Fiul femeii i-a îndemnat pe cei care sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte vaccinarea să nu aibă reţineri.

,,Mai întâi s-a vaccinat mama, iar apoi ne-a venit şi nouă rândul. Prima care s-a infectat a fost mama. Apoi s-a îmbolnăvit şi soţia mea. A început perioada de carantină la domiciliu şi în 12 zile am trecut peste boală. Noi tot vedeam la ştiri că boala este grea. Însă slavă Domnului, vaccinurile au un efect important.

Mama mea de 106 ani a trecut peste boală acasă, fără probleme. Există oameni care încă se tem ee vaccinare, sunt îngrijoraţi. Vaccinul este arma noastră împotriva acestei boli. Să nu se ferească nimeni, să se vaccineze. Dacă nu, o să regrete”, a precizat fiul femeii.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite