O echipă pentru Nădlac: primarul Ioan Radu Mărginean și Mircea Onea, preşedintele organizaţiei locale a PNL
Primarul orașului Nădlac, Ioan Radu Mărginean, s-a alăturat echipei PNL. Acesta a susținut o conferință de presă împreună cu Răzvan Cadar, secretarul general al PNL Arad și de Mircea Onea, președintele PNL Nădlac.
„Atât domnul Mărginean cât și domnul Onea se întorc acasă, domnul Mărginean în calitate de primar care a primit încrederea locuitorilor din Nădlac, domnul Onea în calitate de președinte care a primit încrederea colegilor. Mă bucur că au maturitatea să facă echipă în acest oraș important al județului, că putem să propunem o echipă PNL care să susțină o administrație eficientă. Primarul Mărginean, Mircea Onea și administrația locală vor avea sprijinul Consiliului Județean, al parlamentarilor PNL, pentru a schimba în bine orașul Nădlac, pentru servicii de calitate oferite locuitorilor. Sunt convins că primarul Mărginean și echipa PNL vor avea realizări deosebite și vor păstra încrederea cetățenilor”, a spus Răzvan Cadar.
Primarul Ioan Radu Mărginean a vorbit despre proiectele pentru oraș. „Mă bucur că am revenit la PNL și fac echipă cu domnul Onea, că reușim să reconstruim împreună organizația. Dar mai importanți sunt cetățenii și orașul Nădlac, pentru care avem o serie de proiecte. Cel mai important este cel referitor la apa geotermală, în valoare de şapte milioane de lei, care prevede extinderea rețelei termice pentru gospodării și instituții publice. Un alt proiect este cel de regenerare urbană, numit «Oraș verde, oraș sănătos», prin care vom moderniza parcul și trei străzi, în valoare de cinci milioane de euro. Am depus un proiect la PNI pentru o piață agroalimentară modernă, în valoare de piatru milioane de lei. Un alt proiect va fi depus prin AFIR, în valoare de un milion de euro, pentru se referă la asfaltarea și pietruirea a peste zece kilometri de drumuri agricole. Tot la CNI am depus un proiect pentru o sală de sport cu 180 de locuri și un bazin de înot didactic, modernizarea unui teren de fotbal, pentru toate avem speranța să obținem finanțare. Depunem trei proiecte prin programul Anghel Saligny, care cuprind modernizare și asfaltare străzi, asfaltare străzi, canalizare pluvială, accese și extindere rețea de apă și canalizare, proiecte de aproximativ cinci milioane de euro. Sperăm să realizăm aceste proiecte și să reușim împreună să aducem bunăstare cetățenilor orașului Nădlac”, a declarat primarul Mărginean.
La rândul său, Mircea Onea susţine că scopul comun al celor doi este să repornească motoarele oraşului.
„Sunt președinte al PNL Nădlac la al treilea mandat, am trecut peste orgolii și încercăm să repornim motoarele Nădlacului, un oraș aflat acum pe trend descendent demografic și economic. Avem nevoie de sprijinul Guvernului și al CJA pentru relansare. Am reușit să formăm o nouă majoritate și vom susține toate proiectele bune ale executivului, dar avem nevoie de finanțare și de ajutor din partea Guvernului și al Consiliului Județean. Proiectele prezentate sunt binevenite, voi susține inițiativa privată și agricultura, ca principală ramură prin care Nădlac se poate dezvolta. Lucrăm la un nou proiect politic, cu o echipă care pentru a câștiga alegerile locale în 2024”, a declarat Mircea Onea.