O amplă întâlnire a conducerii Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România cu coordonatorii filialelor din ţară
În cadrul unui eveniment fără precedent, Adunarea Generală anuală a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), desfășurată online, a implicat, pe lângă sesiunea de vot exprimat electronic, o amplă întâlnire a conducerii centrale cu coordonatorii tuturor filialelor, care reprezintă vocea celor aproape 4.000 de membri ai celei mai mari organizații de breaslă din țară.
Menționând că tot ceea ce întreprinde Uniunea este „statutar și în temeiul legii”, precum și faptul că „detractorii, câțiva, sunt reduși la tăcere de către justiție, unul câte unul”, președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a amintit că „Uniunea este o legătură cu țara a filialelor de peste hotare, prin intermediul membrilor săi din Graz, Viena, Serbia, New York, Canada, Carolina de Nord, Marea Britanie, Roma”.
Sintetizând raportul Comisiei de Atestare Profesională, care a fost supus votului membrilor, președintele Comisiei, Dan Constantin, a reliefat faptul că s-au prelucrat în anul 2020 sute de cereri de intrare în Uniune și de atestare a calității de jurnalist.
Prezentând pe scurt bilanțul pe anul 2020 al Comisiei de Onoare și Arbitraj a UZPR, Șerban Cionoff a punctat faptul că în anul care a trecut nu s-au semnalat cazuri de încălcare gravă a Statutului organizației.
Realizând o trecere în revistă a activităților UZPR din anul 2020, prezentate în raportul președintelui, supus, la rândul său, la vot, Mădălina Corina Diaconu, secretar general al Uniunii, a amintit din activitatea UZPR pe anul 2020 - Seratele „Eminescu jurnalistul”, festivalurile și parteneriatele organizației, evenimentul online „Săptămâna Presei Românești”, care va continua și în anul curent, activitatea Teatrului NostruM, concursul UZPR, care va fi încununat cu o Gală a Premiilor, continuarea demersurilor pentru recunoașterea prin lege a zilei de 28 iunie ca Ziua Ziaristului Român, apariția regulată a publicațiilor editate sub egida Uniunii, pagina de internet uzp.org.ro, Revista UZPR și „Cronica timpului”, volumele editate în Editura UZP.
Detaliind pe marginea performanței financiar-contabile a UZPR, Ilie Cristescu, președintele Comisiei de Cenzori, a menționat faptul că Uniunea a funcționat în anul 2020 cu respectarea tuturor normelor legale în vigoare și că a cheltuit mai puțin decât a încasat, aspect certificat și de către un expert independent.
La Adunarea Generală anuală a UZPR au fost prezenți concomitent, prin videoconferință, 50 de șefi de filiale UZPR din România și de peste hotare, care au aprobat statutar, cu 90 % din voturile exprimate electronic de către delegați, Raportul președintelui Doru Dinu Glăvan, Raportul Comisiei de Atestare Profesională, Raportul Comisiei de Cenzori, Raportul Comisiei de Onoare și Arbitraj și descărcarea de gestiune a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2020.