O adolescentă din Horia s-a învățat să cumpere fără să plătească
O fată din Horia a ajuns pe mâna polițiștilor după ce a furat din două magazine, semn că s-a învățat să cumpere fără să plătească.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează o tânără de 19 ani, din Horia, depistată în flagrant în timp ce sustrăgea bunuri alimentare dintr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine. La scurt timp după săvârșirea faptei, tânăra a fost surpinsă în flagrant delict într-un alt magazin, în timp ce sustrăgea produse cosmetice.
Prejudiciul, în valoare totală de 850 de lei, a fost recuperat, tănăra fiind cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt. Polițiștii continuă documentarea întregii activități infracționale a acesteia.