Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Noua clădire a Unităţii de Primire Urgențe prinde contur (FOTO)

Lucrările la extinderea Unității de Primire Urgențe (UPU) de la Spitalul Județean avansează într-un ritm alert. Deși termenul de finalizare a construcției este în 2023, constructorul estimează că lucrările vor fi gata încă din acest an. Valoarea lucrărilor este de 5,4 milioane lei, iar noul corp de clădire va avea un regim de înălțime subsol parțial plus parter. UPU reprezintă unul dintre cele mai importante spații ale Spitalului, cu o adresabilitate crescută, care trebuie să facă față urgențelor din întregul județ.

Noua clădire a Unităţii de Primire Urgențe prinde contur (FOTO)
Comentează 0

„Construim încă o clădire pentru Unitatea de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe. Progresul șantierului este deja vizibil. Zilnic peste 300 de arădeni vin la UPU cu diferite probleme medicale, iar Consiliul Județean creează condiții mai bune pentru pacienți”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Unitatea de Primiri Urgențe se va extinde cu 500 metri pătrați, sursa finanțării fiind fondurile europene, iar noul spațiu va fi dotat cu aparatură modernă, în cadrul aceluiași proiect. Odată cu finalizarea și punerea în funcțiune a noului spațiu, se vor reduce timpii de așteptare, diagnostic și intervenție.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite