Noi tensiuni între India și China în zona de graniță disputată din Munții Himalaya
Armata indiană a acuzat, astăzi, China de mișcări de trupe „provocatoare” în zona de graniță disputată din Munții Himalaya, după ce o confruntare care a avut loc la mijlocul lunii iunie între forțele armate ale celor două țări s-a soldat cu decesul a 20 de soldați indieni, relatează HotNews.ro, care citează media internaționale.
Ministerul indian al apărării a anunțat că incidentele au avut loc în cursul serii de sâmbătă în regiunea Ladakh, fără a preciza însă dacă zona a fost din nou scena unor confruntări. „Armata chineză a efectuat mișcări militare provocatoare pentru a schimba starea existentă la graniță”, au notat oficialii indieni, adăugând că, astăzi, au avut loc discuții între cele două părți.
Comunicatul armatei indiene afirmă că soldații părții chineze „au încălcat consensul” menit să calmeze situația de la graniță.
Sursa: realitatea.net