Moment de reculegere pentru Zsolt Török la ședinţa festivă de ieri a CLM
Debutul şedinţei festive organizate, ieri, cu ocazia „Zilelor Aradului” a stat în acest an sub semnul unui moment cu o puternică încărcătură emoţională. Timp de un minut Sala Palatului Cultural a fost „inundată” de o linişte deplină. Gândul tuturor celor prezenţi s-a îndreptat spre alpinistul Zsolt Török, arădeanul care după ce în repetate rânduri a vrut să ajungă la stele, în cele din urmă a devenit el însuşi o stea.
Sâmbătă, 17 august, Zsolt Török, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinişti români la nivel mondial, fost găsit decedat în Munţii Făgăraş. Trei zile mai târziu, acesta a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru importantele performanțe sportive obținute de-a lungul timpului, pentru determinarea și pasiunea cu care și-a desăvârșit poziția de alpinist la nivel național și internațional, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sportului românesc.
Distincţia a fost înmânată, ieri, văduvei Laura Török de către generalul Mihai Şomordolea, consilier de stat în Departamentul Securităţii Naţionale - Secretariat CSAT din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, venit special la Arad pentru acest moment emoţionant.
În 2016, Zsolt Török a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensiuni i-a fost alături Vlad Căpuşan. Cei doi au realizat în Himalaya două premiere naţionale şi o premieră mondială, fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, deşi vârful a fost deschis ascensiunii încă din 2003.
În 2013, Zsolt Török a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc.