Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Noi proteste în Gaza după măcelul de luni. SUA blochează o declaraţie la ONU

Noi proteste se anunţă marţi în Fâşia Gaza, după masacrul soldat cu 59 de morţi şi peste 1.700 răniţi, ca urmare a scandalului declanşat de mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Statele Unite au blocat o declaraţie comună la ONU prin care se solicita o investigaţie a masacrului de luni.

Noi proteste în Gaza după măcelul de luni. SUA blochează o declaraţie la ONU
Comentează 0

UPDATE. Administraţia Trump a blocat o declaraţie a Consiliului de securitate al ONU care solicita o investigaţie neutră a evenimentelor de la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza.

Declaraţia, iniţiată de Kuwait, urma să conţină şi exprimarea regretului şi tristeţii cu privire la numărul mare de morţi în urma protestului de luni, potrivit Haaretz.

Noi proteste împotriva Israelului sunt aşteptate marţi pe teritoriile palestiniene, informează BBC, la o zi după ce 59 de oameni au fost ucişi de soldaţii israelieni.

Tensiunea este cu atât mai mare cu cât palestinienii comemorează azi Nabka - sau Catastrofa. Numele face referire la crearea statului Israel, în 1948, ceea ce a dus la expulzarea a zeci de mii de palestinieni din satele lor.

Guvernul palestinian acuză Israelul că a comis un masacru oribil după ce peste 59 de oameni au fost uciși, iar alți 1.700 au fost răniţi, în urma unui protest la graniţa dintre cele două state.

Manifestaţia a strâns peste 40.000 de oameni, veniţi să îşi arate nemulţumirea faţă de inaugurarea Ambasadei americane la Ierusalim.

Înainte de începerea demonstraţiei, soldaţii au aruncat hârtii prin care îi avertizau pe palestinieni că îşi riscă vieţile dacă se apropie de graniţă.

Din cauza violenţelor, Consiliul de Securitate ONU se va reuni de urgenţă în această seară.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească marţi în urma violenţelor de la frontiera cu Fâşia Gaza în care 59 de palestinieni au fost ucişi de tirurile israeliene, în cursul ciocnirilor şi manifestaţiilor împotriva inaugurării ambasadei americane de la Ierusalim, transmite AFP.

Organizată la iniţiativa Kuweitului, reuniunea este programată la ora 14,00 GMT, potrivit unor surse diplomatice.

Ziua de luni a fost cea mai sângeroasă din conflictul israeliano-palestinian de la războiul din vara lui 2014 din Fâşia Gaza.

Sursa


Scrie un comentariu

trimite