Musical şi teatru-dans în următoarele două zile de FITCA!
Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad prezintă în următoarele două zile de sărbătoare teatrală cele mai recente producţii ale Teatrului „Regina Maria” Oradea şi ale Teatrului Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”: „Omul din La Mancha”, un musical de Dale Wasserman în regia lui Korcsmáros György şi „Vivaldi şi anotimpurile” – un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu.
Musicalul „Omul din La Mancha” s-a jucat pe Broadway începând din 1965, a avut peste 2.300 de reprezentaţii şi a câştigat cinci premii Tony, inclusiv premiul pentru Cel Mai Bun Musical, devenind una dintre cele mai longevive producţii de acest gen. O istorie atât de impresionantă a fost cu siguranţă o provocare pentru regizorul Korcsmáros György, venit special la Teatrul din Oradea să monteze acest musical. Mai ales că anul aceasta se împlinesc 50 de ani de la prima reprezentaţie.
Astăzi, 15 noiembrie, la ora 19.00 vă aşteptăm la teatru să vă bucuraţi de un musical remarcabil, emoţionant şi tulburător totodată. Un spectacol ce-i prezintă pe Don Quijote şi Sancho Panza în lungul drum spre lumea adevărului, spre lumea viselor împlinite. Un drum presărat cu piedici, în căutarea cavalerismului.
Părăsim lumea aventurilor cavalereşti şi, mâine, în a treia zi de Festival, facem un salt în lumea barocului muzical veneţian împletit cu mişcările pline de mister şi fantezie ale unuia dintre cei mai mari artişti contemporani români – Gigi Căciuleanu.
„Vivaldi şi anotimpurile”, cel mai nou spectacol al lui Gigi Căciuleanu, s-a născut dintr-o idee de regie şi concept spaţial de Dan Mastacan şi a avut premiera la finalul lunii septembrie. Luni, 16 noiembrie, ora 19.00, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic vă invită la întâlnirea specială dintre clasicismul vienez al lui Antonio Vivaldi şi emoţia pură a dansului marca Gigi Căciuleanu.
„Omul din La Mancha”
Duminică, 15 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
Distribuţia: Miguel de Cervantes / Don Quijote: Richard Balint. Sancho Panza: Alexandru Rusu. Aldonza / Dulcinea: Ioana Dragoş Gajdo. Hangiul: Daniel Vulcu. Părintele: Emil Sauciuc. Dr.Carrasco: Ciprian Ciuciu. Antonia: Alina Leonte. Bărbierul: Pavel Sîrghi. Pedro: Andrian Locovei. Anselmo: Andrei Sabău. Menajera: Corina Cernea. Jose: Alin Stanciu. Juan: Eugen Neag. Paco: Sorin Ionescu. Tenorio: George Dometi. Maria, soţia hangiului: Mihaela Gherdan. Fermina, sclavă: Angela Tanko. Căpitanul Inchiziţiei: George Voinese. Femei din închisoare: Denisa Vlad. Anca Sigmirean, Georgia Căprărin, Anda Tămăşanu, Adela Lazăr.
Orchestra: Kása Tamás, Florian Chelu, Marius Bulzan, Ion Pîntea, Gáti Sándor, Martyin György, Szávuly Albert, Henrietta Varady, Eva Nagy, Ovidiu Iloc.
Regia artistică: Korcsmáros György (Ungaria)
Decorul: Paul Salzberger (Israel). Costumele: Amalia Judea. Coregrafia: Bakó Gábor (Ungaria). Orchestraţia: Ari Nagy Sándor. Conducerea muzicală: Ovidiu Iloc.
Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea
Data premierei: 27 septembrie 2015
„Vivaldi şi anotimpurile”
Luni, 16 noiembrie 2015 | Ora 19.00
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
Distribuţia: Bordás Attila, Cristina Iuşan, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Anca Loghin, Rareş Budileanu, Raisa Ane, Luchian Pantea, Georgiana Gherghu, Claudiu Banciu, Mihaela Mihai, Delia Martin, Cristina Holtzli, Alexandru-Andrei Chiran, Tiberius Vasiniuc, Sergiu Marocico, Bianca Fărcaş, Cristian Iorga, Laura Mihalache, Erika Domokos, Gabriela Bacali, Denisa Badea, Claudiu Ştian, Robert Oprea, Ştefan Mura.
Realizare decor, design costume şi concept afiş: Măriuca Ignat
Text: Sonet Baroc n:7 de Beney Zsuzsa, traducerea Paul Drumaru
Light design: Daniel Klinger
Producător: Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”
Data premierei: 30 septembrie 2015
Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad
14 – 22 noiembrie 2015, ediţia a XXI-a
Producător: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
Cu sprijinul: Consiliului Local al Municipiului Arad
Parteneri media: TVR Timişoara, West TV, Pro FM, INARAD.TV, Radio România Cultural, Radio România Timişoara, Radio România Arad FM, Glasul Aradului, Jurnal Arădean, ARQ, Arad Online, Arad Culture, Vestic.Ro, Party Arad, Port.Ro, NEWS-AR, Ghidul Arădean, Ziarul Metropol
C. P.