Momente de spaimă pentru o familie din Beliu, în ajun de An Nou. Un membru de familie, cu afecțiuni psihice, a dispărut de la domiciliu
Bărbatul în vârstă de 39 de ani a părăsit domiciliul încă de la primele ore ale dimineții fără ca ceilalți membrii de familie să se îngrijoreze, acest lucru fiind o obișnuință a acestuia. Însă, după lăsarea serii, familia a început să-și facă griji deoarece bărbatul încă nu s-a întors.
Astfel, au început căutările familia anunțând dispariția, atât prin intermediul rețelelor de socializare, cât și prin apel la 112. Se întâmpla undeva în jurul orei 17.50. La aproximativ o oră și la peste 30 de km distanță, în orașul Ineu, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu a observat, în apropierea unei stații de carburanți, pe mijlocul șoselei, un bărbat care părea dezorientat. Jandarmii l-au oprit, iar în urma interacțiunii cu acesta, au înțeles imediat că are nevoie de îngrijiri de specialitate. Repeta într-una un număr de telefon. Unul dintre jandarmi a apelat numărul respectiv, iar la celălalt capăt, a răspuns sora bărbatului care, la aflarea veștii că fratele ei a fost găsit și este în siguranță, i-a rugat pe jandarmi să aibă grijă de el până la sosirea acesteia. Bărbatul a fost încredințat în siguranță familie