Mircea Mihăieş va lansa la Arad ultimul său volum: „Ulysses, 732. Romanul romanului”
Mircea Mihăieş va lansa la Arad ultimul său volum: „Ulysses, 732. Romanul romanului” apărut la editura Polirom. Evenimentul va avea loc vineri, 2 decembrie de la ora 16 la Librăria Corina din str. Eminescu nr. 2 în prezenţa autorului. Invitată este Adriana Babeţi.
„Ulysses, 732. Romanul romanului” reprezintă prima încercare în Romania de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cât şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia. Iată ce declara într-un interviu pentru apărut pe Mediafax Mircea Mihăieş despre demersul său de a „traduce” pentru muritorii de rând romanul lui James Joyce: „Lui i-a fost uşor: a scris ce i-a trecut prin cap. Pentru mine, dificultatea, tradusă în număr de pagini, a fost să-i ghicesc bolboroseala gândurilor şi să transpun în limbaj de «oameni normali» pliurile unei minţi de matematician deghizat în rebusist. El – pentru că probabil nu putea altfel. Eu – pentru că mi-am propus să pot şi aşa”.
Scriitorul Mircea Mihăieş este originar din Arad. În prezent trăieşte în Timişoara şi este profesor la Universitatea de Vest. Este autor a mai multor volume, dintre care amintim „Femeia în roşu”, scris împreună cu Adriana Babeţi şi Mircea Nedelciu, „Metafizica detectivului Marlowe”, tradus în Statele Unite ale Americii în 2013, „Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha”, „Istoria lui Corto Maltese: pirat, anarhist şi visător”. În 2005 a publicat „Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen”, cu 32 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu, a cărui a II-a ediţie va apărea în curând la editura Polirom.
Lansarea la Arad a volumului „Ulysses, 732. Romanul romanului” face parte din seria de manifestări pe care Librăria Corina le organizează în această perioadă pentru a marca împlinirea a 25 de ani. La finalul evenimentului va avea loc o mică recepţie.
Cristina Lazurca