Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ministrul Muncii a explicat de ce nu toți părinții ai căror copii învață online pot primi ajutor de la stat

Ministrul Muncii, Violeta ALexandru, a subliniat faptul că ajutorul de stat ce constă în zile libere plătite unuia dintre părinți, pentru supravegherea copilului, în scenariile de învățământ online, se acordă numai dacă, în baza anchetei epidemiologice, direcțiile de sănătate publică și comitetele județene pentru situații de urgență decid suspendarea prezenței fizice.

Ministrul Muncii a explicat de ce nu toți părinții ai căror copii învață online pot primi ajutor de la stat
Comentează 0

“Revenirea copiilor la școală este importantă. La fel și a părinților la serviciu. Absența lor de la serviciu pe o durată lungă îi afectează în mod direct, în primul rând, pe dânșii pentru că vor avea de recuperat ulterior revenirii la muncă și, în al doilea rând, pe angajatori – oameni care au nevoie de ei pentru continuarea în bune condiții a activității societății/instituției”, a justificat Violeta Alexandru, intr-un interviu pentru edupedu.ro, lipsa unei măsuri și pentru acei părinți ai căror copii învață de acasă, deși la școală nu sunt cazuri de COVID-19.

O altă variantă sugerată de ministrul Muncii a fost organizarea de after-school-uluri, deși în actualul context și al normelor restrictive, sute de astfel de facilități s-au închis. 

“Mă bazez pe autoritățile publice locale să se implice mai mult, de exemplu, să își pună problema organizării, în depline condiții de siguranță, de servicii suport pentru supravegherea copiilor. Am făcut acest apel cu câteva luni în urmă, la finalul anteriorului an școlar și mi-am dorit ca, de atunci, autoritățile locale să înceapă organizarea acestor servicii pentru cei care au nevoie să apeleze la ele”, a afirmat Alexandru.

Reacția ministrului vine după ce zeci de prinți au atras atenția asupra faptului că, în cazul școlilor care au adoptat scenariul online fără știința și acordul DSP și Comitetului pentru Situații de Urgență nu își pot lua concediu plătit de la serviciu, pe baza ordonanței 147/2020, ca să-și ajute copiii de până în 12 ani la cursurile online.

Nici părinții elevilor care au solicitat să facă școală online din cauză că ei sau persoanele cu care locuiesc prezintă un risc de sănătate nu pot beneficia de sprijin din partea statului, potrivit edupedu.ro.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite