Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ministrul Adrian Oros a vizitat fabrica Maschio Gaspardo, una dintre cele mai importante fabrici de utilaje agricole din Europa de Est (FOTO)

Aflat la Arad unde a avut întâlniri cu oficialitățile județene și locale, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vizitat astăzi mai multe obiective din județ. Printre acestea s-a numărat și fabrica Maschio Gaspardo de la Chișineu-Criș, una dintre cele mai importante fabrici de utilaje agricole din Europa de Est, producătorul numărul 1 de utilaje agricole din România.

De altfel, trebuie spus că fabrica de la Chișineu-Criș este și prima fabrică Maschio Gaspardo din afara granițelor Italiei, aceasta deschizându-și porțile în 2003.

Ministrul Adrian Oros a vizitat fabrica Maschio Gaspardo, una dintre cele mai importante fabrici de utilaje agricole din Europa de Est (FOTO)
Comentează 23

Printre cei care l-au însoțit pe ministrul Oros în vizita pe care a făcut-o la Chișineu-Criș s-au numărat europarlamentarul Gheorghe Falcă; Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad; Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad; Călin Bibarț, primarul municipiului Arad; deputatul Glad Varga, prefectul Gheorghe Stoian, dar și Dimitrie Muscă, directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, unul dintre obiectivele vizitate anterior de ministru.

Oaspeții au fost întâmplinați de Paolo Rocchi, directorul general al Maschio Gaspardo România,  care a făcut o prezentare a societății și a capacității de producție, autoritățile locale fiind reprezentate de primarul Gheorghe Burdan.

Aflați în Italia, frații Mirco și Andrea Maschio, președintele, respectiv vicepreședintele Maschio Gaspardo, au ținut să-l salute pe ministrul Agriculturii, lucru care a fost posibil datorită internetului. „Fabrica din România este una dintre cele mai importante investiții pe care le avem în străinătate, e lider de piață în România și avem noi proiecte de dezvoltare”, a spus Mirco Maschio, care a încheiat rugându-l pe minidstru să sprijine în continuare agricultura din România. „Vă felicit pentru că ați avut inițiativa să investiți în județul Arad. Sunt convins că aici ați avut o administrația publică prietenoasă. Sunt convins că angajații români cu care lucrați fac treabă bună. Sunt convins că aici, la Arad, colaborarea va continua multă vreme de acum înainte”, a răspuns ministrul. Acesta, a dat, de asemenea, asigurări celor prezenți că agricultura reprezintă una dintre prioritățile programului de guvernare.

Ministrul au fost invitat apoi să facă un tur al fabricii, unde i s-a prezentat principalele produse și tehnologiile folosite.

 

Galerie foto (70)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite