Mii de români, în stradă pentru susţinerea familiei Bodnariu căreia statul norvegian i-a luat copiii pe motiv de „îndoctrinare religioasă”. Ce fac autorităţile
Peste 2.000 de persoane au protestat sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei.
Manifestaţii de susţinere au avut loc şi la Cluj, unde aproape 500 de persoane au ieşit în stradă, la Constanţa, dar şi la Londra unde au protestat în jur de 1.300 de persoane. Vineri ambasadorul Norvegiei la Bucureşti a avut o discuţie cu reprezentanţii MAE referitoare la cazul Bodnariu. De asemenea, ambasadorul României la Oslo urmează să aibă pe 13 ianuarie o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale.
Protestele au fost organizat în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi cu toţii în Norvegia. Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.
Copiii au fost plasaţi în trei familii-surogat şi a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.
Peste 2.000 de persoane erau prezente, sâmbătă la amiază, la protestul din Piaţa Victoriei, printre acestea numărându-se şi fratele lui Marius Bodnariu, Daniel, care este şi unul dintre organizatorii manifestaţiei, apropiaţi ai familiei, părinţi cu copii, tineri. De asemenea, la manifestaţie participau oameni din alte oraşe ale ţării - Suceava, Constanţa, Sibiu, Piatra Neamţ.
Printre persoanele prezente la protest se număra şi fostul ministru de Externe Titus Corlăţean.
Oamenii aveau bannere cu mesajele: "Noi susţinem familia Bodnariu", "Norway, do not separate Bodnariu family" (Norvegia, nu separa familia Bodnariu), "Children belong at family" (Locul copiilor este la familie), "Români din toate ţările uniţi-vă. Vi se fură copiii!", "Stop the Barnevernet" (Opriţi Barnevernet), "Mai bine mama săracă în România, decât mamă cu copii furaţi în Norvegia", "Domnule preşedinte Iohannis copiii răpiţi ai familiei Bodnariu sunt şi cetăţeni români!", "Isus a zis: lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu îi opriţi!", "Vi se pare că acesta este creştinism radical?".
Daniel Bodnariu a povestit pentru MEDIAFAX că fratelui său i s-au luat copiii după ce la Barnevernet s-a înregistrat un denunţ al directoarei şcolii în care învăţau o parte dintre minori.
Acesta a menţionat şi că protestul se doreşte a fi o manifestare paşnică şi are menirea de a face publice lucrurile ce se petrec "într-o ţară aşa-zis civilizată"
Daniel Bodnariu a spus şi că intervenţia Barnerevrnet ar fi fost abuzivă, în sensul că a desprins copiii de o familie unită, nonviolentă şi nonradicala. Acesta a precizat şi că Barnerevrnet este o instituţie ce ar avea o autoritate chiar mai mare decat autorităţile judiciare, dar că fratele său şi familia acestuia au iniţiat în justiţie procedurile de reuperare a copiilor.
"Prin acest protest denunţăm abuzurile, practicile instituţiei Barnevernet (Protecţia Copilului din Norvegia) în cazul lui Marius şi Ruth Bodnariu şi a celor cinci copii, denunţăm pasivitatea şi complicitatea statului norvegian şi ne exprimăm solidaritatea cu alte zeci de familii din Norvegia, Cehia, Rusia, Letonia, Slovacia, India, Polonia, victime şi ele abuzurilor aceleaşi instituţii, Barnevernet", se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatorii protestului.
Potrivit organizatorilor, în cooperare cu românii din diaspora, cu cetăţeni şi organizaţii din Norvegia, Cehia, Rusia, Letonia, Slovacia, India, Polonia, în ianuarie se vor organiza concomitent o serie de proteste similare în Oslo, Washington, Haga, Bruxelles, Madrid, Barcelona, Roma, Torino, Frankfurt, Londra, Dublin, Viena, Ottawa, Praga, Bratislava, Varsovia, Moscova, Riga şi Copenhaga.
Protestul de sâmbătă a fost organizat de Daniel Bodnariu, în cooperare cu Alianţa Familiilor din România (AFR) şi cu sprijinul Comunitătii Evanghelice din România.
Sursa gandul.info