Mii de oameni, în frunte cu De Niro, Cher şi A. Baldwin, au protestat faţă de învestirea lui Trump
Mii de oameni, inclusiv un grup de celebrităţi de la Hollywood, în frunte cu Robert De Niro, Cher şi Alec Baldwin, au ieşit în stradă la New York joi, cu o zi înainte de învestirea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, pentru a protesta faţă de republican, relatează New York Times.
Organizatorii au afirmat că manifestaţia va fi o dovadă de unitate şi un preludiu la ceea ce organizatorii speră să fie un week-end de proteste în toată ţara.
Protestatarii s-au strâns în apropiere de Central Park, la baza unuia dintre mulţii zgârie-nori din oraş care îi poartă numele lui Trump - Trump International Hotel and Tower. Mulţi dintre ei au spus că se tem de preşedintele-ales.
Mitingul de la New York a fost unul dintre multele proteste care au afectat ţara înainte de învestirea lui Trump. Mişcarea de rezistenţă va culmina, însă, cu Marşul Femeilor, de sâmbătă, de la Washington, care ar urma să atragă 250.000 de oameni.
Sursa realitatea.net