Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Mihai Fifor este audiat la DNA în dosarul şpăgilor de la vamă

Mihai Fifor este audiat la DNA în dosarul şpăgilor de la vamă
Comentează 1

Fostul ministru de Interne Mihai Fifor a ajuns vineri dimineața la DNA Timișoara, acesta anunțând că a fost citat în calitate de martor în dosarul mitei de la PSD Arad. Fifor este însoțit la sediu DNA Timișoara de avocatul său. De altfel, și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost citat la sediul anticorupție la ora 12.00.

"Sunt invitat în calitate de martor. Ne dați voie? O să facem declarații la ieșire", a spus Mihai Fifor, la intrarea în sediul DNA Timișoara .

În acest dosar, în care sunt cercetați și trei parlamentari PSD, au fost reținute inițial opt persoane, printre care și șeful Direcției Regionale de Drumuri Timișoara, Cristian Ispravnic, însă, ulterior, au fost eliberate de către judecători. Ispravnic a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Procurorii DNA îl acuză pe șeful Direcției Regionale de Drumuri Timișoara de 9 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 5 infracțiuni de luare de mită, 5 de abuz în serviciu și de complicitate la folosirea influenței sau autorității. În acest caz sunt cercetați și alți angajați ai DRDP Timișoara.

În acest dosar sunt cercetați și doi deputați PSD, Dorel Căprar și Florin Tripa, dar și senatorul PSD Ioan Narcis Chisăliță.


Scrie un comentariu

trimite