Mihai Căldăraru a dăruit 140 de cadouri cu ocazia zilei sale de naştere
Mihai Căldăraru, care în aceste zile a împlinit frumoasa vârstă de 34 de ani, a fost de ziua lui pe teren, unde a făcut ce ştie el ce mai bine, să ajute oamenii. Dacă de ziua lui acesta a zis că nu îşi doreşte cadouri sau o petrecere, ci să primească ajutor pentru a putea să îşi desfăşoare acţiunile umanitare, lucrul acesta s-a şi întâmplat, Mihai reuşind să aducă cu ocazia zilei sale de naştere un zâmbet pe chipul a 140 de copii şi bătrâni. Beneficiarii acţiunii au primit produse igienco-alimentare, printre care s-au numărat cozonaci, cornuri, fructe, sucuri şi diverse alimente de bază (făină, zahar şi ulei), obţinute cu sprijinul celor de la Boromir care i-au sprijinit ori de câte ori a fost nevoie. „De mână cu copiii, bătrânii defavorizaţi din mediul rural” este numele campaniei care are loc la nivel naţional şi pe care tânărul o desfăşoară alături de voluntari. Asemenea lui Mihai, voluntarii alături de care acesta îşi desfăşoară sunt foşti copii instituţionalizaţi, care astăzi sunt adulţi în toată firea si au decis să vină în sprijinul celor mai puţin norocoşi. Voluntarii au fost instituţionalizaţi în diverse centre: Centrul de plasament Sfântul Spiridon. Centrul de plasament Casa Speranţei, Centul de plasament Sântul Nicolae şi Şcoala speciala numărul 6 din capitala ţării. Mihai ne-a declarat că acţiunile umanitare ale sale şi echipei vor continua: „Trebuie să facem mereu astfel de gesturi frumoase pentru semeni”, a spus tânărul. Cei care doresc să ofere ajutor în campaniile pe care acesta le face, pol lua legătura cu Mihai la numărul de telefon 0722 707 022.