Migranți găsiți la Nădlac II. 15 într-o autoutilitară cu farfurii din porţelan, alţi patru într-un autocar
Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat 19 cetăţeni din Siria, Irak și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.
În data de 20.12.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, farfurii din porțelan pe ruta România-Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cincisprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 18 și 46 de ani.
De asemenea, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui autocar condus de un cetăţean turc, ce transporta pasagerii pe ruta România – Polonia. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, într-un locaș special amenajat, patru cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că sunt cetățeni din Siria și Irak, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.