Medicii refuză ajutorul Asociației Cetatea Voluntarilor care s-a oferit să modernizeze secția Chirurgie și Ortopedie Pediatrică!
Asociţia Cetatea Voluntarilor, renumită deja pentru campaniile umanitare, de ecologizare, din sfera sistemului medical a fost acuzată de şeful secției Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, doctorul Adrian Pavel, pentru că proiectul “cudragpentruviitor”, a cărui scop era reabilitarea secției în cauză, : " nu mai reprezintă interesele copiilor bolnavi chirurgical din judeţul Arad"
Această asociație s-a oferit să acorde o mână de ajutor gratuită pe care medicii de la Spitalul Județean o refuză. Ținând cont de starea în care se află secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, de lipsa fondurilor pentru modernizarea ar fi trebuit să se găsească o soluție pentru ca acest proiect, care vine în sprijinul copiilor bolnavi, să se poată finaliza.
Din declarația Ana-Mariei Nyeki reiese că la mijloc ar fi vorba despre orgoliile, nemulțumirile şi lipsa de interes pentru bunăstarea pacienților a unor medici din cadrul secției:
"La momentul inceperii Campaniei, exista o varianta propusa de domnul Doctor Pavel, varianta care ulterior nu a fost agreata de Conducerea Spitalului, nici de Medicul sef SPCIN.
Aceasta presupunea extinderea suprafetei sectiei de Chirurgie si Ortopedie Pediatriatrica spre sectia de Gastroenterologie, fapt care atragea dupa sine o reorganizare a intregului etaj, afectand sectia Gastro. Asociatia garanteaza (la timpul prezent si viitor) ca suma adunata va fi folosita exact unde trebuie si cum trebuie, dupa normele impuse de DSP, cu acordul Conducerii Spitalului, cu sau fara recomandarea Medicului sef de sectie Adrian Pavel.
Sunt de asemenea de parere că medicii sectiei au o sumedenie de nemultumiri fata de conducerea spitalului, a DSP-ului, implicit a solutiei de compartimentare avizata si impusa de acestia. De aceea propun sa le formulize in scris conducerii spitalului, cu diplomatie, nu prin intermediul presei, aruncand cu mocirla in Cetatea Voluntarilor, a oamenii mici care muncesc din greu si vor sa faca un lucru bun pentru comunitate. Nu mi se pare normal ca acestia sa dezinformeze opinia publica, despre proiect.Mergem inainte pentru copii!"