Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cu sângele curgând din rană, un arădean a fost trimis acasă de la spital. Medicii timișoreni l-au operat imediat

Caz revoltător la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, de unde un pacient a fost trimis acasă deși suferise o rană care necesita intervenție chirurgicală.

Cu sângele curgând din rană, un arădean a fost trimis acasă de la spital. Medicii timișoreni l-au operat imediat
Comentează 6

Zilele trecute, un bărbat a fost dus de familie la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a spitalului, după ce s-a tăiat la mână cu un cutter și avea hemoragie abundentă. Spre stupoarea pacientului și familiei acestuia, medicii de la UPU l-au pansat și l-au trimis acasă, spunându-i că nu au medic de gardă la Compartimentul de chirurgie plastică și reparatorie. Bineînțeles, familia nu s-a conformat și a mers de urgență la Timișoara, unde medicii l-au operat imediat pe bărbat.

”Faptul că a fost atinsă o arteră secundară nu a reprezentat pentru cei de la Arad o urgență. Au pansat, au <<oprit sângerarea>> și ne-au trimis acasă. Din pozele făcute de noi se vede că și pe drum rana sângera. Medicii de la Timișoara l-au operat de cum a intrat în incintă, neînțelegând nici dânșii cum l-au putut trimite acasă”, a declarat un apropiat al pacientului, care l-a însoțit pe acesta la spital.

Din fericire, arădeanul este bine, însă rămâne nerezolvată problema lipsei medicilor specialiști în cel mai mare spital arădean. Directoarea unității sanitare, Mirandolina Prișcă, sune că Secția chirurgie plasică ș reparatorie s-a desființat în 2010, odată cu restructurările din sănătate, iar de atunci funcționează doar un compartiment de specialitate, care are trei medici și 20 de paturi. Astfel, nu sunt asigurate gărzile, iar medic specialist există doar dimineața, până după ora prânzului.

Culmea e că pentru reînființarea secției ar fi nevoie de angajarea unui singur medic și instalarea a doar cinci paturi suplimentare, pentru că normativele prevăd existența a minimum patru medici și 25 de paturi într-o secție de spital. Nimeni nu pare interesat, însă, să rezolve această problemă, motiv pentru care medicii de chirurgie plastică și reparatorie sunt chemați de acasă pro bono în cazurile grave.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite