PROTEST de 40 de zile în fața Maternității
Maternitatea din Arad a fost pichetată, astăzi, de câteva persoane, care anunță că vor fi prezente în fața unității medicale timp de 40 de zile.
Este vorba de acțiuni de protest față de avorturi, care au loc pe durata Postului Paștelui, sub sloganul „40 de zile pentru viață“. Astfel, până în 22 aprilie, Maternitatea va fi pichetată două ore în fiecare zi, participanții purtând pancarte, bannere şi fluturaşi cu mesaje împotriva avortului.
În 18 martie va avea loc și o acțiune mai amplă, numită „Ziua de comemorare a pruncului nenăscut”.
”Vom ieși în stradă în memoria celor peste 20.000.000 de prunci ucişi prin avort”, a spus o participantă la pichetul de astăzi.
De asemenea, „Marşul pentru Viaţă“, organizat în fiecare an, va avea loc în 26 martie (ora 12,00), având ca punct de plecare Piaţa Avram Iancu.
Protestatarii vizează și cabinetele medicale unde au loc avorturi, urmând ca o parte dintre acestea să fie pichetate în 28 martie.