Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Măsuri de sprijin pentru sistemul național de învățământ pe durata stării de alertă adoptate de către Guvernul României

Măsuri de sprijin pentru sistemul național de învățământ pe durata stării de alertă adoptate de către Guvernul României
Comentează 1

Guvernul a adoptat în ședința din 19 august, o serie de modificări și completări, propuse de către Ministerul Educației și Cercetării, la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.

Între acestea se regăsește și acordarea posibilității școlilor, pe durata stării de alertă, de a organiza concursuri în vederea ocupării pozițiilor vacante sau temporar vacante pentru posturile didactice și nedidactice, dar și pentru posturile vacante de asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și medici din unitățile de învățământ.

Măsura este esențială în actualul context epidemiologic, întrucât este nevoie de un cadru legal flexibil care să permită luarea unor decizii aplicate și adaptate nevoilor locale, având în vedere situațiile specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale. De asemenea, în condițiile unei potențiale limitări a interacțiunii la clasă/cursuri, în funcție de dinamica răspândirii SARS-CoV-2, reglementarea unui cadru juridic adecvat și, implicit, a securității raporturilor juridice în privința asigurării dreptului fundamental la învățătură erau imperios necesare.

În același context, a fost reglementată și procedura de suspendare, pe durata stării de alertă, a activităților didactice care impun prezenţa fizică în învățământul preuniversitar și universitar. Astfel, în unităţile de învăţământ preuniversitar, aceste activități se pot suspenda, la propunerea Consiliului de administrație din școală, cu avizul inspectoratului școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și al Direcției de Sănătate Publică Județeană/Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București. Aprobarea este dată, prin hotărâre, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență.

Activitățile didactice care impun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior se pot suspenda prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Educației și Cercetării.

Biroul de presă al ISJ Arad

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite