Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Masterplanul municipiului a fost pus la transparenţă; ce cuprinde documentul

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, masterplanul municipiului sau „Strategia de dezvoltare spaţială” a fost pus/pusă la transparenţă.

Masterplanul municipiului a fost pus la transparenţă; ce cuprinde documentul
Comentează 0

„Proiectul de hotărâre se referă la aprobarea documentului strategic „Strategia de dezvoltare spațială (Masterplan)”, parte a etapei a IV-a „Sinteza documentării” aferentă documentației de urbanism Actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Arad și Regulamentul Local de Urbanism, conform documentației anexate, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ, include: Planul Urbanistic General al Municipiului Arad, Jud. Arad - Strategia de Dezvoltare Spaţială – Masterplan, Foaie de Gardă.

Documentaţia poate fi consultată: pe pagina de internet a instituţiei, accesând acest link , la sediul instituţiei, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 15:30, joi între orele 08:30 - 17:30, vineri între orele 08:30 - 14:00. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul Relaţii cu Publicul al instituţiei”, susţin edilii.

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 15 04 2023 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituţiei, la acest link,  ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: dezbaterepublica@primariaarad.ro sau prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 75.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Proiect de hotărâre privind aprobarea documentului cu caracter strategic Strategia de dezvoltare spațială (Masterplan) - inițiativa primarului”.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, aici.

„Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 15 04 2023”, mai susţin reprezentanţii instituţiei.

Intraţi AICI pentru a vedea ce cuprinde documentul.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite