Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Managerul Hanului Moara cu Noroc își vinde pachetul de acțiuni de 20 la sută, evaluat la peste 500.000 de euro

Arădeanul Ovidiu Ciocan, cel care a înființat afacerea Hanul Moara cu Noroc, restaurând o clădire veche de un secol și jumătate care l-ar fi inspirat pe Ioan Slavici la scrierea nuvelei, anunță că își vinde partea sa de afacere.

Managerul Hanului Moara cu Noroc își vinde pachetul de acțiuni de 20 la sută, evaluat la peste 500.000 de euro
Comentează 0

Managerul celebrului han de lângă Ineu, Ovidiu Ciocan, a declarat, luni, pentru ARQ, că își dorește să înființeze o afacere de familie, iar pentru asta trebuie să renunțe la Moara cu Noroc.

El a înființat singur această afacere în 2007, când a cumpărat clădirea și a început să o restaureze.

Numele hanului este înregistrat la OSIM, iar deschiderea pentru public a avut loc în 2012. Pe parcurs, au intervenit și alți acționari. În prezent, Ovidiu Ciocan deține 20,5% din afacere, Balla Geza deține 33,33%, iar Rodica Ioțcu (soția fostului președinte al Consiliului Județean Nicolae Ioțcu) deține 46,17% din acțiuni.

Investiție de milioane de euro

Investiția în complexul de la Ineu este de câteva milioane de euro. În prezent, afacerea ar valora undeva la trei milioane de euro. Asta înseamnă că pentru partea sa, Ovidiu Ciocan ar putea primi peste 500.000 de euro.

”Îmi doresc să fac ceva nou, în care să îmi pot implica familia. În Moara cu Noroc am pus foarte mult suflet, dar recunosc că sunt obosit și îmi doresc o afacere mai mică. Pentru asta, sunt nevoit să vând”, ne-a spus managerul hanului, care speră că va încheia tranzacția în acest an.

El afirmă că are deja doi clienți interesați de pachetul de acțiuni și se poartă tratative.

Vor să păstreze afacerea

În ceea ce-i privește pe ceilalți doi acționari, Balla Geza și Rodica Ioțcu, aceștia nu vor să renunțe la afacere în acest moment. Încă nu s-au decis nici dacă vor face o ofertă pentru pachetul de 20 la sută pe care-l deține Ciocan.

Afacerea a fost pe creștere de la un an la altul, spun reprezentanții hanului, care consideră că mai e loc de extindere, pentru că ultimul etaj al hotelului încă nu a fost amenajat. În prezent, 23 de camere sunt disponibile pentru clienți și mai pot fi amenajate aproximativ zece.

În urmă cu cinci ani, veniturile complexului erau cuprinse între 20.000 și 30.000 de euro pe lună, iar anul trecut ajungeau și la 150.000 de euro pe lună. Dacă în 2012 hanul avea 20 de angajați, acum are 60.

L-ar fi inspirat pe Slavici

Imobilul în care funcționează hanul are o vechime de peste un secol și jumătate. În opera lui Ioan Slavici este descrisă o clădire similară, de aceea mulți istorici consideră că autorul s-a inspirat din cele 13 mori de apă care funcționau în zona Ineului, între care cea devenită un complex de agrement foarte cunoscut în acest moment.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite