Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Mâine începe stagiunea în baschetul feminin românesc. Arad vs. Timişoara, în primul tur al Cupe României!

Mâine începe stagiunea în baschetul feminin românesc. Arad vs. Timişoara, în primul tur al Cupe României!
Comentează 0

Prima faza a Cupei României la baschet feminin are programate meciurile tur în cursul zilei de mâine. FCC ICIM Arad, cu un lot în care se regăsesc multe nume noi faţă de stagiunea precedentă debutează în competiţie la Timişoara, în faţa nou promovatei SCM, la rândul ei cu multe noutăţi, dar şi cu Monica Brosovszky.

”Ne așteaptă o dublă de foc cu Aradul, echipă de tradiție în baschetul feminin, care în ultimii 10 ani a fost mai mereu în top, câștigând mai multe campionate și cupe ale României. Echipa noastră se află la început de drum, dar credem în șansa noastră și vom lupta să ne calificăm în Final 8-ul Cupei României. Sperăm să vedem cât mai multă lume în tribunele sălii Constantin Jude, fetele noastre având nevoie de sprijin în încercarea lor de a învinge Aradul”, a declarat antrenorul Timişoarei, Mihai Coldea, pentru timisplus.ro

“Suntem la început, cu o nouă echipă. Prima lună înainte de începutul sezonului a fost foarte grea. Avem foarte multe jucătoare noi, care trebuie să se adapteze la sistemul nostru, la stilul nostru de joc. Vom creşte ca echipă în fiecare zi. Avem nevoie de timp ca totul sa fie ok. Am încredere că la primul meci, împotriva Timişoarei, vom fi pregătiți”, spune antrenorul Aradului, Bogdan Bulj.

Meciul Timişoara – ICIM se joacă miercuri, cu începere de la ora 19, la Sala Olimpia, iar returul e sâmbătă, în Polivalenta arădeană. 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite