Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Mai mulți adolescenți afgani au încercat să treacă granița ascunși printre bobine pentru cabluri electrice

Patru cetățeni din Afganistan, ascunşi într-un automarfar încărcat cu bobine pentru cabluri electrice, au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand.

Mai mulți adolescenți afgani au încercat să treacă granița ascunși printre bobine pentru cabluri electrice
Comentează 0

Ieri, în jurul orei 14.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, bobine pentru cabluri electrice, pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, patru cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 și 19 de ani, solicitanți de azil în România.

În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activității infracționale. 


Scrie un comentariu

trimite