Mai multe persoane au fost îndepărtate sub escortă de pe teritoriul României
Polițiștii de imigrări din Arad au desfășurat ieri, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru șapte străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele acestora a fost instituită măsura de interzicere a intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani.
În data de 17 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, pentru șase bărbați, patru din Turcia și doi din Nepal, și o femeie din Nepal, cu vârste cuprinse între 19 – 39 de ani, aflați în custodie publică.
Bărbații din Turcia au intrat ilegal în țara noastră la începutul lunii noiembrie, fiind depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Pe numele lor a fost instituită măsura de luare în custodie publică până la îndepărtare.
Persoanele din Nepal au intrat legal în Romania, în scop de muncă. Întrucât acestora nu le-a fost prelungit dreptul de ședere și nu au respectat decizia de returnare cu termen de plecare voluntară a fost dispusă măsura luării în custodie publică.
Astfel, la finalizarea demersurilor, cele șapte persoane au fost îndepărtate de pe teritoriul României prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj-Napoca.
De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost instituită măsura de interzicere a intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La activitate, polițiștii au fost sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.