Magyar Nemzet: potrivit unui grup de cercetători, între români şi maghiari există o serioasă asemănare genetică
S-a demonstrat pe baza unor cercetări arheogenetice că strămoşii românilor au sosit pe teritoriul României de astăzi în urmă cu 50.000 de ani. Despre descoperirea ştiinţifică, potrivit căreia doar 20% din genomul poporului român de azi este de origine dacică, medicul profesor Mihai G. Netea a scris şi o carte în care stabileşte că este posibil ca popoarele român şi maghiar să fie înrudite, deşi noi am pătruns în Bazinul Carpatic doar în evul mediu, transmite publicația pro-guvernamentală Magyar Nemzet, citată de Rador, scrie g4media.ro.
Netea afirmă că dacii, care au apărut în regiune în epoca bronzului şi vorbeau o limbă indo-europeană, au dat doar 20% din genomul românilor, în schimb au un rol în formarea limbii române care s-a născut pe malul nordic şi sudic al Dunării împletindu-se cu latina vorbită de romani.
Deci fluviul nu a constituit o linie de demarcaţie în etnogeneza românilor, dimpotrivă, era mai degrabă o coloană vertebrală a acesteia.
Acestui proces aflat într-o evoluţie pozitivă i-a pus capăt migraţia popoarelor despre care s-a vorbit. Cursul istoriei nu a fost mânat în altă direcţie mai mult de către huni şi goţi, deoarece aceştia nu reprezentau un deranj exceptând faptul că o parte din populaţia indigenă a fugit de ei în munţi, iar o altă parte, aromânii de mai târziu, s-au retras până în Grecia, ci mai degrabă de slavii care au năvălit ulterior şi care au modificat, asemenea unui buldozer, şi cel mai vechi popor al Europei, românii.
În cele din urmă poporul român de astăzi s-a format în Transilvania, Oltenia, Muntenia de vest şi în zona dunăreană sudică a Munteniei. Moldova şi partea estică a Valahiei a fost populată de români abia după aceea, în mod treptat.
Intraţi AICI pentru detalii.