Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Magistrații ripostează în "războiul sfârșitului justiției". Curtea Supremă ar putea sesiza CCR

Ședință de urgență la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), cea mai înaltă instanță din România. Judecătorii ar putea decide să trimită la Curtea Constituțională prima dintre legile inițiate și votate de parlamentarii PSD-ALDE-UDMR. Ședința de urgență de la Curtea Supremă începe la ora 13.00.

Magistrații ripostează în
Comentează 0

Sistemul judiciar iese la atac! Cei mai importanţi judecători ai Instanţei Supreme se reunesc astăzi să vadă cum pot ataca la CCR statutul magistraţilor, modificat decisiv de aleşii puterii.

Una dintre cele mai importante prevederi este aceea că preşedintele poate refuza o singură dată numirea în funcţie a procurorilor şefi, iar motivul refuzului trebuie să-l facă public.

Ședința de la Curtea Supremă începe la ora 13.00 și are loc în momentul în care Senatul dezbate și votează statutul CSM, ultima dintre cele trei legi trecute prin Comisia Iordache.

Senatul va acorda vot final, în şedinţa plenului de joi, în calitate de Cameră decizională, propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), act normativ a cărui dezbatere a început în şedinţa plenului de miercuri.

Printre cele mai importante modificări aduse de comisia specială se află cea conform căreia „Plenul CSM, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele CSM, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări în vederea apărării independenţei".

Parlamentarii comisiei speciale pentru legile justiţiei nu au adus modificări capitolului referitor la Inspecţia Judiciară, proiectul rămânând în linii generale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM, cu sediul în municipiul Bucureşti.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite