Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lucrul neştiut despre copiii născuţi vara. Ce au în plus. Foarte puţini părinţi ştiu asta

Un studiu realizat de Universitatea Cambridge arată legătura dintre anotimpul în care se naşte un om şi înălţimea sau chiar starea generală de sănătate, când persoana respectivă devine adult.

Lucrul neştiut despre copiii născuţi vara. Ce au în plus. Foarte puţini părinţi ştiu asta
Comentează 0

Bebeluşii care vin pe lume în iunie, iulie sau august sunt mai corpolenţi la naştere şi mai înalţi la maturitate, potrivit studiului.

Cercetarea mai arată că fetele născute vara îşi încep pubertatea mai târziu, acesta fiind un semn al unei vieţi mai sănătoase când devin adulte.

Copiii născuţi în lunile de iarnă decembrie, ianuarie, februarie au tendinţa de a fi mai slabi la naştere, mai scunzi la maturitate şi intră în pubertate mai devreme, scrie rfi.ro.

Autorii studiului au concluzionat că mediul din pântecele mamei poate avea o influenţă decisivă asupra copilului. Ei sugerează că expunerea mai lungă la vitamina D în al doilea trimestru de sarcină ar putea explica aceste diferenţe. Altfel spus, gravidele care petrec mai mult timp în soare în lunile patru, cinci şi şase de sarcină au şanse mai mari de a aduce pe lume copii mai sănătoşi.

Pe de altă parte, copiii născuţi vara şi toamna au şanse mai mari să-şi continue studiile după vârsta de 16 ani, mai arată analiza.

Cercetătorii recunosc însă că nu au reuşit să înţeleagă şi mecanismele care stau în spatele acestor descoperiri şi spun că alte cercetări aprofundate sunt necesare, pentru a afla un răspuns.

Studiul a fost realizat în Marea Britanie, pe un eşantion de aproximativ o jumătate de milion de persoane.


Scrie un comentariu

trimite