Lucrări de reabilitare la Colegiul Economic
Reabilitarea faţadei folosind materiale de cea mai bună calitate, recondiţionarea tâmplăriei exterioare şi interioare, refacerea ornamentelor de pe faţadă, lipsă sau deteriorate, soclul readus la finisajul original de acum mai bine de 135 de ani. Aceastea sunt numai o mică parte din lucrările prevăzute în proiectul municipalităţii arădene “Reabilitare clădire Colegiul Economic Arad”.
Unul dintre cele 6 proiecte din domeniul învăţământului arădean care în acest an au obţinut finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală are ca durată de execuţie un an de zile de la data începerii lucrărilor. Valoarea totală a investiţiei de la Colegiul Economic este 18.468.223 lei (inclusiv TVA).
Din punct de vedere arhitectural, clădirea Colegiului Economic este o construcţie impozantă cu elemente arhitectonice specifice sfârşitului de secol XIX de factură eclectică cu profilaturi, ancadramente si nişe, a cărei construcţie a început în anul 1884. De-a lungul existenţei sale, construcţia a suferit modificări funcţionale, structurale şi arhitecturale, dar şi reparaţii curente. De această data proiectul propus de municipalitate vizează lucrări complexe atât la nivelul spațiilor pentru învățământ, cât şi la cele administrative, modernizarea sălii festive şi a celei de sport, amenajarea de noi laboratoare etc. Totul pentru atingerea unui obiectiv clar: creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic care nu se poate realiza fără o infrastructură adecvată/corespunzătoare.
Atât proiectul “Reabilitare clădire Colegiul Economic Arad” cât şi “Reabilitare clădire Colegiul Elena Ghiba Birta Arad”, au ajuns în faza în care au fost depuse documentaţiile tehnice în vederea semnării contractelor de finanţare. Imediat după semnarea lor, Primăria Municipiului Arad va da drumul licitaţiilor pentru proiectare şi execuţie.
(C.P.)